Cea de-a 15-a prelevare de organe din acest an, va avea loc, in aceasta noapte la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta din Timisoara. Echipe de medici din Bucuresti si Cluj Napoca vor preleva ficatul si rinichii de la un barbat aflat in moarte cerebrala.
Pacientul, in varsta de 52 de ani, din judetul Hunedoara a suferit un traumatism cranio-cerebral in urma unui accident rutier. Acesta a fost adus, la spital, in coma de gradul IV, miercuri noaptea. Ieri, 9 iunie, starea lui s-a agravat, iar in aceasta dimineata, in jurul orei 5.00 pacientul a intrat in moarte cerebrala.
Cum familia si-a dat acordul pentru prelevarea unor organe, in aceasta noapte specialistii de la Clinica de Anestezie si Terapie Intensiva (ATI) impreuna cu specialistii de la Bucuresti si Cluj Napoca vor intra din nou in sala.
Prelevarea organelor va dura cateva ore, urmand sa inceapa in jurul orei 00.00. Rinichii vor fi prelevati si preluati de echipa din Cluj, iar ficatul de cea din Bucuresti.
Anul trecut, s-au realizat 15 prelevari de organe de la pacienti aflati in moarte cerebrala, numarul inregistrat acum in jumatate de an.