Timişoara / Je m'appelle Bondy. Bondy Blog...

Timp de patru zile, Institutul francez din Timişoara a invitat în rezidenţă două jurnaliste de la Bondy Blog, Nassira El Moadem şi Latifa Zahi. Intenţiile declarate ale franţuzoaicelor prin adopţie, după cum vă daţi seama după nume, este să lanseze un Bondy Blog şi la Timişoara, după oraşe precum Marseille, Lille, Lausanne, Dakar sau Tunis. Bondy este de fapt o zonă periferică a Parisului, unde a şi fost creat blogul-pilot spre sfârşitul anului 2005, ca mijloc de comunicare şi de exprimare în mijlocul mişcărilor sociale de la periferiile marilor oraşe franceze, pentru a se face auzită vocea cartierelor "populare". Şi uite aşa Bondy a crescut pe zi ce trece şi a ajuns până la Dakar, un loc în care nici măcar Raliul de la Dakar nu mai ajunge. Bondy Blog s-a transformat într-un fel de ziar pe internet fără pretenţia de a fi "profesionist" şi care adună mai mulţi tineri care-şi spun opiniile despre ceea ce se întâmplă în imediata lor apropiere. Poate fi numit - într-un limbaj mai instituţionalizato-românesc - un soi de blog de proximitate, dar cu vizibilitate până dincolo de frontiere. Numai că în timp ce la periferia pariziană s-a reuşit concentrarea interesului şi intereselor într-o singură direcţie, bloggerii români suferă de aceeaşi boală a atomizării ca şi cea a societăţii în care trăiesc. Şi mai este o nuanţă: Nassira ne-a dat câte o carte de vizită pe care scria că este "blogueuse". Nu ştiu dacă s-a înregistrat ca Persoană Fizică Autorizată (PFA), dar ştiu că dacă aş da cuiva în România o carte de vizită pe care ar scrie "blogger", dacă nu ar râde direct în faţa mea, cu siguranţă după ce m-aş întoarce ar pufni în râs. Doar ANAF-ul m-ar băga, poate, în seamă...