luni, 2 mai 2011

Judeţul Timiş, fruntaş pe harta falimentelor în ultimii ani de criză


Coface România a realizat un nou studiu privind evoluţia numărului de falimente în România, de această dată luând în calcul cazurile înregistrate la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului în cursul anului 2010.
Ca şi în celelalte studii realizate, prin denumirea generică de “falimente” au fost luate în considerare toate cazurile de insolvenţă înregistrate, şi anume, companii pentru care s-a deschis o procedură de faliment (generală sau simplificată) sau aflate în reorganizare judiciară şi firme pentru care a fost închisă procedura de faliment. Distribuţia teritorială a cazurilor de insolvenţă pe 2010 a suferit, în linie cu variaţiile similare din trecut pe acest indicator, modificări importante faţă de situaţia existenţă la sfârşitul anului 2009. Din primele 10 judeţe ca număr de insolvenţe înregistrate la sfârşitul anului 2010, 8 se regăsesc şi în topul primelor 10 de la sfârşitul anului anterior, iar dintre acestea doar 5 se regăsesc în aceeaşi categorie la sfârşitul anului 2008. Judeţele care nu şi-au păstrat poziţiile în top 10 comparativ cu 2009, înregistrând astfel o evoluţie descrescătoare a numărului insolvenţelor sunt Prahova şi Arad, locul acestora fiind ocupat de Dolj şi Iaşi. De remarcat că acestea din urmă au înregistrat şi cele mai agresive urcări în topul general.
Astfel, Dolj a urcat 8 poziţii (de pe locul 11 pe locul 3, înregistrând o dublare a numărului insolvenţelor) şi Iaşi 17 poziţii (de pe locul 27 pe locul 10, cu aproape o triplare a numărului insolvenţelor) ceea ce indică o deteriorare rapidă a situaţiei economice din acest judeţ. Alte judeţe care au înregistrat o creştere masivă a insolvenţelor sunt Botoşani, Alba (ambele urcări de 12 poziţii în top), Brăila şi Mureş cu urcări de 9, respectiv 5 poziţii în top.
Judeţele care au înregistrat o scădere o insolvenţelor şi o consolidare a situaţiei economice din acest punct de vedere sunt Suceava (cu cea mai mare scădere în top, respectiv 14 poziţii), Olt (-10 poziţii), Maramureş (-7 poziţii), Vrancea şi Mehedinţi (ambele cu -5 poziţii).
Pe parcursul ultimilor 5 ani, se remarcă câteva trăsături generale privind distribuţia teritorială a insolvenţelor:
Volatilitate ridicată cu suişuri şi coborâşuri abrupte pe judeţ - practic doar 4 judeţe au înregistrat constant poziţii în primele 10 judeţe după numărul insolvenţelor, acestea fiind Bucureşti, Constanţa, Timiş şi Galaţi.
Distribuţia numărului de insolvenţe înregistrează o uşoară tendinţă de uniformizare în plan teritorial, având în vedere că Top 10 al acestui clasament ocupă o pondere continuu descrescătoare în ultimii 5 ani, de la 52,96% în 2006 la 48,20% în 2010.
Acest lucru se datorează în principal evoluţiei numărului firmelor aflate în insolvenţă înregistrate în Bucureşti, care a ocupat primul loc pe parcursul ultimilor 5 ani fără excepţie, dar ponderea în total cunoaşte o continuă descreştere (de la 18,51% în 2006 la 10,40% în 2010).
Astfel, deşi înregistrează o creştere absolută cu 147 dosare de insolvenţă în 2010, în Municipiul Bucureşti s-au deschis cu 349 mai puţine cazuri noi de insolvenţă în 2010 comparativ cu anul anterior (scădere de la 1.369 la 1.020).
Din analiza preliminară a datelor furnizate de Registrul Comerţului despre situaţia firmelor insolvente în primele 3 luni ale anului, rezultă că pe parcursul acestei perioade un număr total de 5.081 companii au intrat sub incidenţa Legii 85/2006, aflându-se în diverse stadii ale procedurii de insolvenţă. Acest număr include cazurile de insolvenţă deschise în primul trimestru al anului curent precum şi dosarele deschise anterior,dar nesoluţionate încă.
Numărul de insolvente înregistrat în primul trimestru din anul curent este cu 17,21% mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.