Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova efectuează un număr de 35 de percheziţii domiciliare în localităţile Craiova (20), Bucureşti (5), Galaţi (4), Constanţa-Mangalia (3), Săcele (1), Timişoara (1), Feteşti (1), în vederea destructurării a două grupuri infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor de natură informatică (tip skimming).
Învinuiţii sunt cercetaţi în două cauze pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, spălare a banilor, prev. de art. 23 din Legea nr. 656/2002 şi infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor şi reţelelor informatice sau de comunicaţii - infracţiuni prevăzute în Legea nr. 365/2002 privind comerţul electronic (art. 24-25 şi art. 27) şi de titlul III din Legea nr. 161/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice (art. 42 şi 46).
Prejudiciul cauzat de membrii grupului este estimat la o sumă de peste 300.000 de euro.
Activitatea infracţională a membrilor acestor două grupări s-a desfăşurat pe teritoriul mai multor state, respectiv ROMÂNIA, FRANŢA, SPANIA, ITALIA, COLUMBIA, REPUBLICA DOMINICANĂ, S.U.A. şi MEXIC.
La sediul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova vor fi aduşi cu mandat de aducere un număr de 24 de învinuiţi în vederea audierii.