miercuri, 31 august 2011

Timiş / Spânzurat pe malul râului Timiş

În data de 30 august 2011, în jurul orei 13:25, poliţiştii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Boldur au fost sesizaţi prin intermediul apelului de urgenţă de către C. Ionuţ despre faptul ca a fost găsită o persoană spânzurată în satul Ohaba-Forgaci, într-o salcie pe malul râului Timis.
La faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a stabilit că B. Nicolae, de 43 de ani, din comuna Boldur, sat Ohaba-Forgaci, s-a folosit de o sfoară de legat baloţi de fân, iar în urma examinării exterioare a cadavrului nu au fost constatate urme de violenţă. Într-unul din buzunare a fost găsit doar un proces-verbal de contravenţie, conform căruia victima fusese amendată în urmă cu o săptămână pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Asupra bărbatului şi la domiciliul acestuia nu a fost găsit un bilet prin care să justifice gestul la care a recurs.
Corpul neînsufleţit a fost depus la morgă pentru efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cauzelor decesului.