În jurul orei 10, poliţiştii au fost sesizaţi prin intermediul apelului de urgenţă despre faptul că două persoane au fost găsite spânzurate în podul locuinţei.
La faţa locului a ajuns un echipaj medical care a constatat decesul lui Romulus F., de 35 de ani, şi al fiicei sale F.R., de 6 ani, ambii din Jimbolia.
În urma cercetării nu a fost descoperit nici un bilet de rămas bun prin care să fie justificat gestul vicimelor. Poliţiştii au descoperit la locul faptei un singur scaun, victimele aflându-se una lângă cealaltă..
Trupurile neînsufleţite ale celor doi au fost transportate la morga spitalului din Jimbolia, pentru efectuarea necropsiei.
Din primele verificări, oamenii legii exclud posibilitatea comiterii vreunei fapte penale, în cauză fiind deschisă o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc evenimentul.