Asociaţia Judeţeană de Ovine şi Caprine „Ovis Banatim” Timiş va organiza, în data de 27 august, a V-a ediţie a „Festivalului oierilor”, iar gazda evenimentului va fi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB) din Timişoara.
În cadrul expoziţiei cu vânzare se pot degusta şi cumpăra produse tradiţionale din carne şi din lapte de oaie.
Programul manifestărilor va fi unul bogat şi va cuprinde, şi anul acesta, parada portului popular şi spectacole susţinute de solişti renumiţi de muzică populară. Se vor organiza, de asemenea, concursuri de tuns oi sau de cântărit miei, iar cei mai pricepuţi ciobani vor pregăti preparate culinare tradiţionale specifice acestui sector: tocăniţă şi miel la grătar, balmoş, asezonate cu delicioasele brânzeturi de oaie pregătite de băciţe: caş, telemea, urdă etc.
Nelipsiţi vor fi distribuitorii produselor agricole destinate activităţii oieritului, cum ar fi: instalaţii de muls, produse de uz sanitar-veterinar şi se vor face chiar oferte de crotalii pentru momentul în care identificarea va fi efectuată şi suportată financiar numai de către fermieri.