De Ziua Timişoarei va avea loc prima colaborare concretă între Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş în vederea promovării candidaturii Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană.
Este vorba despre organizarea unui spectacol de animaţii 3D, sâmbătă 30 iulie, în Piaţa Unirii, pe faţada clădirii Palatului Baroc, Muzeul de Artă din Timişoara.
Show-ul va dura circa 10 minute şi reprezintă o premieră pentru România. După ce astfel de proiecţii au fost făcute la Dubai, Shanghai, Paris sau Budapesta este rândul Timişoarei să găzduiască un asemenea spectacol.
Spectacolul este realizat de firma BordosArtWork din Budapesta, care a realizat şi spectacolul ocazionat de încheierea preşedinţiei Ungariei la Uniunea Europeană, în data de 26 iunie 2011. Spectacolul poate fi vizionat pe site-ul www.bordos.eu.
Pentru a putea susţine financiar acest spectacol costurile au fost împărţite între Primăria Municipiului Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş. La buna realizare a proiectului participă Casa de Cultură a Municipiului Timişoara, Filarmonica Banatul din Timişoara, Teatrul Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timişoara şi Muzeul de Artă Timişoara.