Miercuri 20 iulie, de la ora 21:30, în Piaţa Unirii din Timişoara, în cadrul Festivalul filmului de umor se va derula filmul MAREA HOINĂREALĂ / LA GRANDE VADROUILLE, cu celebrii actori francezi Louis de Funès şi Bourvil, în cea mai de succes comedie franţuzească, văzută de milioane de oameni.
Pentru că cinematograful în aer liber este o experienţă de neuitat în serile de vară, Institutul francez vă propune o proiecţie specială, în Piaţa Unirii, pentru a regăsi acestă atmosferă de săbătoare.
Povestea : În 1942, nemţii prăbuşesc un avion peste Parisul ocupat. Echipajul avionului reuşeşte să se salveze cu ajutorul paraşutelor.
Zugravul Augustin Bouvet (Bourvil) şi dirijorul orchestrei Operei din Paris, Stanislas Lefort (Louis de Funès) duceau o viaţă liniştită, până când s-au trezit cu cei trei paraşutişti englezi al căror avion a fost doborât.
Intrând astfel în rezistenţă, se lansează în aventuri extraordinare, ajutându-i pe englezi să ajungă în zona liberă...