Ca urmare a evenimentului în care a fost implicat un factor poştal, directorul Centrului Regional Reţea Poştală Timişoara, Nelu Balaş, a convocat o şedinţă cu conducerile Poliţiei Timiş şi Poliţiei Locale Timişoara, cu poştaşi, diriginţi şi oficiali poştali.
Prima idee de reţinut este că suma care a fost însuşită de autorii jafului asupra poştăriţei din Timişoara va fi acoperită de Direcţia Regională de Poştă, asftel încât pensionarii să nu aibă de suferit. Cel puţin aşa a promis directorul Nelu Balaş.
O altă idee este că atâta vreme poştaşii o să umble cu sume mari de bani va exista şi riscul de a fi jefuit, mai ales că s-a mai întâmplat să fie atacat chiar şi un vânzător de pizza. Până nu se va trece la sistemul de transfer bancar al banilor, transportul va presupune şi un risc.
În principiu, există un protocol semnat între poliţişti şi poştaşi care impune o colaborare directă între poliţiştii de proximitate din Timişoara, în număr de 46, şi cei 120 de poştaşi care trebuie să străbată peste 90 de sectoare.
La întâlnirea poştaşilor, unii au cerut chiar şi dreptul de a purta arme. În cele din urmă, s-ar putea cât de curând să fie dotaţi cu sprayuri cu gaze iritante.