Majoritatea istoricilor şi teologilor creştini şi de alte religii au argumente care să confirme faptul că Iisus a trăit într-adevăr, argumente care pornesc atât de la relatările din Evanghelii dar şi de la o serie de relicve prezentate drept dovezi fizice în mai multe biserici din Europa, conform unui material publicat de portalul LiveScience.com, privind dovezile empirice ale existenţei lui Iisus, scrie AGERPRES.
Majoritatea acestor dovezi însă nu rezistă în faţa unei evaluări ştiinţifice obiective, având în vedere în special comerţul medieval cu relicve sfinte fabricate - doar în ceea ce priveşte bucăţile şi aşchiile de lemn ce au fost vândute ca provenind din Sfânta Cruce, sunt atât de multe încât s-ar fi putut construi o corabie din ele, conform unei celebre remarci a teologului din secolul XVI John Calvin.
Într-un documentar denumit "The Nails of the Cross" (Piroanele de pe Cruce) ce urmează să aibă premiera la 20 aprilie pe postul de televiziune History Channel, documentaristul Simcha Jacobovici prezintă povestea a două piroane descoperite într-un mormând din Ierusalim vechi de 2.000 de ani şi o serie de dovezi circumstanţiale care indică faptul că aceste piroane au fost folosite la răstignirea lui Iisus.
Mormântul în care au fost descoperite cele două piroane se pare că îi aparţine marelui preot Caiafa, cel care a condus procesul în urma căruia Iisus a fost condamnat la moarte prin crucificare.
"Dacă priveşti întreaga poveste în ansamblul său, atât din punct de vedere istoric, contextual şi arheologic, toate datele par să conveargă spre concluzia că aceste piroane au fost folosite la crucificare", susţine Jacobovici în documentarul său. "Şi având în vedere faptul că marele preot Caiafa este asociat prin prisma dovezilor istorice doar cu răstignirea lui Iisus, concluzia logică este că acestea ar fi fost piroanele folosite", mai adaugă el.
Această opinie nu este însă împărtăşită de mulţi istorici şi arheologi care susţin că aceste dovezi sunt în cel mai bun caz doar circumstanţiale, iar documentarul nu ar fi decât un produs conceput să se vândă în perioada Paştelui.
De altfel, poziţia circumspectă a acestor oameni de ştiinţă este susţinută tocmai de comerţul cu relicve sfinte din Evul Mediu, despre care am amintit mai sus. În 1911 un teolog britanic, Herbert Thurston, a inventariat informaţiile despre toate piroanele venerate ca relicve sfinte în biserici şi catedrale din Europa. Deşi în procesul de crucificare erau folosite doar trei sau cel mult patru piroane, în bisericile de pe cuprinsul continentului european sunt venerate drept relicve sfinte nu mai puţin de 30 de astfel de piroane.
Într-un text publicat în Enciclopedia catolică, Thurston, el însuşi un iezuit, încearcă să explice această evidenţă: "Probabil că majoritatea acestor piroane au fost fabricate mai târziu drept copii ale originalelor, sau unele dintre ele chiar conţinând bucăţi din nişte piroane mai vechi care ar fi putut fi folosite la crucificarea lui Iisus. Fără ca cineva să-şi propună o fraudă sau o înşelătorie, este posibil ca de-a lungul anilor, în conştiinţa oamenilor, ele să fi trecut drept originale".
Această situaţie este similară cu cea descrisă de John Calvin cu privire la fragmentele din lemnul "Adevăratei Cruci" răspândite în Europa medievală. "Nu există nici măcar o abaţie, indiferent de cât de săracă ar fi, care să nu aibă o aşchie din lemnul Adevăratei Cruci. Iar în unele cazuri este vorba chiar de fragmente mari, aş cum sunt cele păstrate la Sfânta Capelă din Paris, la Poitiers şi la Roma unde din lemnul despre care se spune că ar fi provenit din cruce s-a făcut un crucifix de dimensiuni deloc de neglijat. Pe scurt, dacă toate bucăţile ar fi puse la un loc, ar fi suficiente să construieşti o corabie încăpătoare. Şi totuşi Evangheliile susţin că un om ar fi putut să-şi care singur crucea".
O altă relicvă, poate cea mai faimoasă dintre ele, celebrul Giulgiu din Torino, este considerat giulgiul în care a fost înfăşurat trupul lui Iisus după coborârea de pe cruce. Măsurând 4,2 metri lungime şi 1,2 metri lăţime, acest giulgiu poartă imprimată imaginea unui bărbat despre care se spune că este Iisus şi este venerat ca relicvă sfântă de milioane de creştini din întreaga lume. Părerile comunităţii ştiinţifice cu privire la acest giulgiu din in sunt împărţite. În urma datării cu carbon a unei mici bucăţi din material, prelevată de la marginea giulgiului, cu permisiunea Vaticanului, s-a constat că datează din secolul XIV. Concluzia logică a fost că este vorba de un fals. O nouă teorie însă explică faptul că în perioada miedevală, giulgiul s-a deteriorat pe margini, unde a început să se deşire, iar pentru a-l conserva a fost necesară o intervenţie de refacere a materialului, prin inserţia unor noi fire de ţăsătură, fire care evident că sunt mai noi decât cele originale păstrate în centrul giulgiului.
În prezent, Biserica Catolică nu susţine în mod oficial că Giulgiul din Torino este autentic, invocând faptul că este întru-totul o problemă de credinţă. Papa Benedict al XVI-lea a declarat însă că el, personal, crede în caracterul sacru al giulgiului.
O altă relicvă similară este Sudarium-ul din Oviedo, o ţesătură pătată de sânge despre care se spune că a fost înfăşurată în jurul capului lui Iisus în timpul crucificării sau imediat după coborârea de pe cruce. Sângele de pe Sudarium este din grupa AB, o grupă foarte răspândită în Orientul Mijlociu, dar rară în Europa, fapt ce oferă o nouă dovadă circumstanţială asupra originii sale. Totuşi, conform studiului lui Joe Nickell şi cărţii sale, "Relics of the Christ" (University Press of Kentucky, 2007) datarea cu carbon a acestei relicve atestă că ar fi un fals realizat în jurul anului 695 d.Hr., nu cu mult timp înainte de a fi prezentată drept relicvă sfântă la Oviedo.
Şaptezeci de tăbliţe din plumb, descoperite într-o peşteră din Iordania, sunt considerate a fi cele mai vechi documente creştine ce au fost create la doar câteva zeci de ani după răstignirea lui Iisus. Aceste "codice din plumb" sunt considerate de mulţi istorici drept cea mai importantă descoperire din istoria arheologiei.
"Nu a mai fost făcută niciodată vreo descoperire a unor relicve atât de importante din perioada paleocreştină, chiar în Iordania şi datând din chiar primii ani ai creştinismului", nota BBC despre aceste codice.
Creştinii au interpretat aceste codice drept dovezi ale existenţei lui Iisus, iar una dintre plăcuţe chiar prezintă o imagine a sa. În apropiere, un fragment de text se traduce prin "Voi merge în picioare", fragment ce a fost interpretat drept o dovadă a învierii lui Iisus. Conform unui nou material ştiinţific, şi acestea ar fi nişte falsuri realizate probabil în ultimii 50 de ani, folosind nişte înşiruiri de cuvinte şi fragmente de text în diferite limbi vechi, alăturate anacronic. "Imaginea despre care se spune că ar fi a lui Iisus este de fapt a zeului soare Helios, aşa cum se regăseşte şi pe o monedă descoperită în insula Rhodos", susţine arheologul Peter Thonemann de la Universitatea Oxford. "Mai sunt nişte inscripţii fără nicio noimă în ebraică şi greacă", mai adaugă el.
Astfel de false relicve sunt relativ comune, susţine şi Kimberly Bowes, arheolog specialist în perioada elenă şi cea romană de la Universitatea din Pennsylvania. "Oamenii moderni simt nevoia de a descoperi dovezi materiale din primele două secole de creştinism, iar această nevoie este mult mai puternică decât dovezile care chiar există din acea perioadă. Cauza acestui fapt este că numărul creştinilor din acea perioadă era incredibil de mic, probabil mai mic de 7.000 până în anul 100 d.Hr., iar aceştia nu se diferenţiau material de credincioşii evrei în mijlocul cărora trăiau", explică ea.
O altă descoperire arheologică extrem de importantă ce provine din perioada în care a trăit Iisus este cea a manuscriselor de la Marea Moartă. Aceste manuscrise au fost scrise între 150 î.d.Hr şi 70 d.Hr. şi conţin referinţe la un anume "învăţător al căii dreptăţii" care ar putea fi chiar Iisus. Scepticii susţin însă că acest învăţător ar fi putut fi oricine.
Altă relicvă celebră a creştinătăţii este coroana de spini care, conform Evangheliilor, a fost pusă pe capul lui Iisus, în bătaie de joc, de soldaţii romani, pentru a râde de "Regele iudeilor". Mulţi creştini cred că fragmente din această coroană s-au păstrat până în prezent, iar numeroase bucăţi din presupusa coroană sunt împrăştiate prin relicvariile europene. La catedrala Notre Dame din Paris se află o coroană aproape completă, ce este menţionată începând cu secolul V d.Hr, dar această coroană este complet lipsită de spini.
În cele din urmă, cea mai bună dovadă a existenţei lui Iisus rezidă în însăşi Cartea Sfântă. Evangheliile sinoptice după Matei, Marcu, Luca şi Ioan au fost scrise în primele decenii după răstignirea lui Iisus. Acestea nu sunt singurele evanghelii din acea perioadă, dar sunt singurele recunoscute oficial de Biserică. Prin studiul comparativ al diferitelor evanghelii, recepte sau nerecunoscute de cler, în pofida tuturor micilor diferenţe dintre ele, multe de ordin dogmatic, singura certitudine este că Iisus a existat ca personaj istoric, fiind menţionat de toate evangheliile descoperite.
Studiul acestor evanghelii a dus şi la crearea unui portret istoric al omului Iisus, "un portret mai puţin detaliat decât şi-ar imagina unii fervenţi creştini, dar mult mai plin de detalii decât şi-ar imagina unii sceptici", după cum susţine Marcus Borg, un proeminent savant care studiază Biblia, profesor de istorie a Religiilor la Oregon State University.
'Deşi au existat câteva voci care au susţinut că Iisus nu a existat niciodată, majoritatea istoricilor şi arheologilor, creştini sau de altă religie, sunt convinşi de existenţa sa prin prisma dovezilor examinate", mai adăugă el.
Următoarea descriere a lui Iisus omul, desprinsă din analiza comparativă a evangheliilor, atât cele recunoscute de Biserică, dar şi cele neoficiale, este recunoscută de majoritatea istoricilor:
Iisus s-a născut în jurul anului 4 î.d.Hr. şi a crescut la Nazaret, un mic sat din Galileea, într-o familie obişnuită, de ţărani. Tatăl lui Iisus a fost tâmplar, acelaşi meşteşug pe care avea să-l înveţe şi Iisus, mai ales după ce familia sa a pierdut posesiunea asupra pământului pe care-l cultiva. Iisus a fost crescut ca un evreu şi a rămas un practicant al religiei mozaice toată viaţa sa. El nu a intenţionat niciodată să creeze o nouă religie, ci a încercat să acţioneze din interiorul iudaismului.
El a părăsit Nazaretul ca adult şi s-a întâlnit cu profetul Ioan, care l-a botezat. În timpul botezului, Iisus a avut probabil o viziune divină. La scurt timp după aceea a început să predice în public transmiţând mesajul că lumea poate deveni "Împărăţia lui Dumnezeu". În scurt timp a devenit un învăţător şi profet recunoscut, ce avea şi capacităţi tămăduitoare - despre capacităţile tămăduitoare ale lui Iisus se spun mai multe legende decât despre orice alt personaj din tradiţia evreiască.
Iisus a fost executat de autoritatea imperială romană, iar discipolii săi au avut viziuni cu el după execuţie şi au împrăştiat mesajul că Iisus este Fiul lui Dumnezeu şi adevăratul Mesia, şi punând în acelaşi timp bazele creştinismului.
*STIRI*NEWS*PRESS*COMUNICATE DE PRESA*BANAT
