Se afișează postările cu eticheta Fundaţia Pentru Voi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Fundaţia Pentru Voi. Afișați toate postările

duminică, 16 octombrie 2011

Timişoara / Aniversare 15 ani Pentru Voi

Fundatia „Pentru Voi” aniverseaza 15 ani de activitate, in cadrul unui eveniment care va avea loc luni 17 octombrie, de la ora 18.00, la Filarmonica „Banatul” din Timisoara.
Programul cuprinde:Prezentarea celor mai importante momente “Pentru Voi”, Oferirea unor distinctii celor mai apropiati prieteni si sustinatori ai activitatii Fundatiei, Video-marturii ale beneficiarilor Fundatiei, Proiecte de viitor, Concert simfonic extraordinar sustinut de Filarmonica “Banatul” Timisoara: dirijor Radu Popa, solisti Catalina Costin (vioara), Cosmin Balean (duduk). Invitati speciali: Victor Walstrom – fost presedinte al Inclusion International, Elaine Johansson – fost presedinte FUB Suedia, Joze Janssen – presedinte Fundatia Prietenii Sperantei, Olanda, Herman Schimmel, Presedinte Rotary Elst over Betuwe, Olanda, Jacky Cathala – Clubul Rotary Carmeaux, Franta, Clubul Rotary Timisoara, Gheorghe Ciuhandu – Primarul Municipiului Timisoara, Constantin Ostaficiuc – Presedintele Consiliului Judetean Timis, Mircea Băcală – Prefectul Judetului Timis.
„Este un eveniment dedicat tuturor celor care sunt alaturi de noi de 15 ani: beneficiarii nostri, familiile lor, autoritatile locale, finantatori nationali si internationali, parteneri din tara si strainatate, reprezentanti ai comunitatii locale de afaceri, ai presei, voluntarii nostri. Este un moment de bilant in care gandurile noastre se indreapta cu recunostinta catre toti aceia care ne-au ajutat sa redam demnitatea persoanelor cu dizabilitati si sa le readucem in mijlocul comunitatii timisorene" a declarat Laila Onu, director executiv al Fundatiei „Pentru Voi”.

joi, 9 iunie 2011

Timişoara / 10 medalii la Jocurile Naţionale Special Olympics

Delegaţia Fundaţiei “Pentru Voi” a participat în perioada 4-7 iunie la Jocurile Naţionale Special Olympics Bucureşti unde a reuşit o performanţă deosebită.
Cei 4 sportivi cu dizabilităţi intelectuale au participat fiecare la 3 probe sportive şi s-au întors acasă cu 10 medalii: 6 medalii de aur, 2 medalii de
argint şi 2 medalii de bronz! Echipa a fost antrenată de instructor sportiv Zina Costin şi de Adriana Militaru, angajaţi ai „Pentru Voi”.
Valentin David este vedeta delegaţiei pentru că a câştigat 3 medalii de aur, câte una la fiecare probă la care a participat: alergare 50 m, săritura în lungime de pe loc şi bocce dublu băieţi.
Cotos Remus a câştigat alături de colegul lui Vali locul I la proba de bocce dublu băieţi. În plus a mai obţinut locul II la săritura în lungime de pe loc şi locul III la proba de alergare 50 m.
Eugenia Ienci a câştigat locul III la alergare 50m şi locul IV la săritura în lungime de pe loc. Fiind o jucătoare experimentată la bocce, ce a participat la mai multe competiţii în ţară şi străinătate, a câştigat medalia de aur la proba de bocce dublu.
Krisztina Szirak a câştigat alături de Eugenia locul I la proba de bocce dublu. Ea a mai câştigat şi locul II la proba de alergare 50m şi locul IV la săritura în lungime de pe loc.
„Suntem foarte mândri de sportivii noştri! Prin aceste rezultate dovedesc încă o dată că persoanele cu dizabilităţi intelectuale sunt capabile de rezultate deosebite şi în sport” - a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.
La eveniment au participat 28 delegaţii din întreaga ţară, însumând aproximativ 300 participanţi. Aceştia au concurat la probele de atletism alergare 50 m, săritura în lungime de pe loc, bocce dublu, gimnastică, înot.