*Motorul de căutare Google şi-a modificat logo-ul, inserând imagini ale unor opere ale lui Constantin Brâncuşi, pentru a marca 135 de ani de la naşterea sculptorului, personalitate de vârf a artei universale. În pagina de deschidere, Google publică imagini ale celor mai reprezentative sculpturi ale lui Brâncuşi, între care ''Domnişoara Pogany'', ''Sărutul'', ''Muză adormită în bronz'', ''Pasăre în spaţiu'', ''Prometeu'' sau ''Leda''. Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, în satul Hobiţa, din comuna Peştişani, judeţul Gorj.
*Economia României a scăzut cu 1,2% anul trecut, mai puţin decât estimările oficiale, care anticipau o reducere de 1,9-2%, iar în trimestrul IV PIB a avansat uşor, cu 0,1%, în termeni reali, faţă de trimestrul anterior.
*Gazoductul Nabucco, care ar trebui să transporte gaz din Marea Caspică spre Europa, ocolind Rusia, va costa mai mult de 7,9 miliarde de euro, cât a fost prevăzut iniţial, prin prelungirea către Irak şi nu va fi pus iî funcţiune mai devreme de sfârşitul lui 2015. În final, conducta va măsura 3900 km.
*Vânzările de vehicule au crescut în ianuarie cu 24,8%, comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, la 5.441 unităţi, însă au scăzut cu 33% faţă de luna anterioară, potrivit Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile. La autoturisme, livrările din ianuarie s-au majorat cu 16% comparativ cu luna similară a anului trecut, la 4.399 unităţi, dar faţă de decembrie 2010 au scăzut cu 35%.
*Mai mult de trei sferturi (76%) din respondenţii unui sondaj IRES au afirmat că preferă să lucreze cât mai puţin cu banca, în timp ce mai puţin de jumătate dintre clienţi au încredere în instituţiile de credit.
Pe de altă parte, 90% sunt de acord total sau parţial cu faptul că «contractele dintre bănci şi clienţi sunt în avantajul băncilor», iar 89% cu afirmaţia că «oamenii nu sunt atenţi atunci când intră sub contract cu băncile.
*Cea mai mare bancă italiană, UniCredit, intenţionează să deschidă în următorii cinci ani 900 de sucursale în Europa Centrală şi de Est, din care 300 în România. Banca are în prezent circa 520.000 de clienţi activi şi o reţea teritorială formată din 235 de sucursale.
*Norvegia acordă finanţări nerambursabile României prin intermediul a două programe, EEA Grants şi Norway Grants. După o prima etapă care a însemnat finanţarea a 29 de proiecte cu 48 de milioane de euro, cea de-a doua va aduce, începând cu anul viitor, 305 milioane de euro proiectelor româneşti.
*Rata anuală a inflaţiei a coborât la 6,99% în ianuarie 2011, după ce s-a situat la nivelul de 7,96% la finalul anului trecut. Însă, preţurile s-au majorat în prima lună din 2011, în general, cu 0,77%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică.
*Consiliul Concurenţei a amendat Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă. Companiile nu au dorit să recunoască faptul că au făcut abuz de poziţie dominantă, situaţie în care amenzile primite s-ar fi putut reduce cu circa 25%.
*Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pentru modificările aduse Codului Muncii. Potrivit premierului Emil Boc, o decizie în acest sens va fi luată după discuţiile în rândul coaliţiei.
*România a făcut unele progrese în lupta împotriva corupţiei, dar trebuie să se axeze pe accelerarea judecării cazurilor de corupţie la nivel înalt şi pe consolidarea politicii generale anticorupţie, până în vara acestui an, când este aşteptată următoarea evaluare a Comisiei Europene, se arată în Raportul de Monitorizare pe Justiţie.
*Potrivit unei analize a Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie, un top al încrederii românilor în băncile româneşti arată cam aşa: BCR - 34%, BRD - 18%, Banca Transilvania - 13%, Raiffeisen Bank - 11%, Bancpost - 5%, ING - 5%, CEC Bank - 4%, UniCredit Tiriac Bank - 2%, Alpha Bank - 2%, Banca Comerciala Carpatica - 1%, Banca Romaneasca - 1%.