Se afișează postările cu eticheta csm lugoj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta csm lugoj. Afișați toate postările

joi, 20 octombrie 2011

Timisoara / Promisiune de 60 km de autostrada pentru vestul tarii

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România anunţă deschiderea lucrărilor pe următoarele tronsoane de autostradă de pe Coridorul IV Pan-european:
*Autostrada Nădlac - Arad Lot 1: km 0+000 - km 22+218, contract de proiectare şi execuţie în valoare de 115.8 milioane euro (inclusiv TVA) încheiat cu Asocierea Romstrade - Monteadriano Engenharia e Construcao - Donep Construct. Proiectul cuprinde construcţia a 22,18 km de drum cu profil de autostradă, a 5 poduri, 6 pasaje, 16 podeţe şi a unui nod rutier.
*Autostrada Nădlac - Arad Lot 2: km 22+218 - km 33+882, contract de proiectare şi execuţie în valoare de 124.45 milioane euro (inclusiv TVA) încheiat cu ALPINE Bau GmbH. Proiectul cuprinde construcţia a 16,98 km de drum cu profil de autostradă, a 3 poduri, 7 pasaje şi a 2 noduri rutiere.
*Autostrada Timişoara-Lugoj Lot 1: km 44+500 - km 54+000, contract de proiectare şi execuţie în valoare de 63,6 milioane euro (inclusiv TVA) încheiat cu Asocierea Spedition UMB SRL - Tehnostrade SRL - Carena SpA Impresa di Costruzioni. Proiectul cuprinde construcţia a 9,50 km de drum cu profil de autostradă, a 4 poduri, 6 pasaje peste autostradă şi a unui nod rutier.
*Autostrada Orăştie-Sibiu Lot 4: km 65+965 - km 82+070, contract de proiectare şi execuţie în valoare de 146,6 milioane euro (inclusiv TVA) încheiat cu Asocierea Astaldi SpA - Euroconstruct Trading 98 SRL - Astalrom SA. Proiectul cuprinde construcţia a 16,10 km de drum cu profil de autostradă, a 4 pasaje peste autostradă, 2 pasaje peste CF, 2 poduri, 2 noduri rutiere, 2 viaducte metalice peste văi şi drumuri forestiere şi a primului tunel pe autostradă din România (km 71+870 - 72+210).
Execuţia tronsoanelor menţionate va dura un an şi jumătate, la care se adaugă 4 ani perioadă de garanţie. Finanţarea este asigurată din fonduri nerambursabile europene prin Fondul de Coeziune (85%) şi de la Bugetul de Stat (15%).
In prezent sunt în diverse stadii de execuţie aproximativ 276 kilometri de autostradă.

sâmbătă, 8 octombrie 2011

Timiş / Finanţare suplimentară a unor structuri sportive

Prin Hotărârea CJT nr.113/2011 s-a aprobat finanţarea nerambursabilă în semestrul II 2011 în cadrul Programului sportiv de utilitate publică „Promovarea sportului de performanţă” a unor structuri sportive printre care Clubul Sportiv Municipal Lugoj cu suma de 200.000 lei, Clubul Sportiv Municipal Timişoara cu suma de 100.000 lei, Asociaţia Sportiva Clubul ,,Pascota Ioan Ilie’’ cu suma de 50.000 lei.
Întrucât cluburile au obţinut rezultate deosebite, CJT propune suplimentarea finanţării Clubul Sportiv Municipal Lugoj cu suma de 110.000 lei, Clubul Sportiv Municipal Timişoara cu suma de 40.000 lei, Asociaţia Sportiva Clubul ,,Pascota Ioan Ilie ’’ cu suma de 30.000 lei. CSM Timişoara ( secţia volei ) a obţinut în cursul acestui an unele rezultate deosebite - Medalia de aur la Festivalul Olimpic de Tineret de la Albena, Medalia de aur la Campionatele Naţionale de Cadete Mamaia, Medalia de aur de la Campionatele Naţionale de Juniore Mamaia, Medalia de aur la Balcaniada U20 de la Kardzhali.