„My Fair Lady”, cel mai cunoscut musical al tuturor timpurilor, revine pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara. Mezzosoprana Ramona Zaharia va interpreta rolul Eliza Doolittle în spectacolul de miercuri, 28 septembrie, de la ora 18. Capodopera lui Frederick Loewe se află de 42 de ani în repertoriul curent al Operei timişorene.
Inspirat de faimoasa piesă a lui George Bernard Shaw, „Pygmalion”, musicalul în 3 acte şi 17 tablouri „My Fair Lady”, compus de Frederick Loewe, relansează mitul creatorului care se îndrăgosteşte de propria sa operă.
Premiera absolută a musicalului lui Frederick Loewe pe scena timişoreană a avut loc la 26 februarie 1969, în regia lui Ion Dacian şi sub conducerea muzicală a lui Ioan Kecenovici. De la bun început, « My Fair Lady » a avut la Timişoara parte de o distribuţie ilustră : Olimpia Bizera a interpretat rolul Eliza Doolittle, iar Titus Moraru pe cel al profesorului Henry Higgins, ca mai apoi să fie întruchipat de Emil Rotundu. În primul an al premierei, 1969, s-au jucat cu casa închisă 43 de reprezentaţii.
Ramona Zaharia, mezzosoprana care va interpreta, pe scena Operei Naţionale Române din Timişoara, rolul Eliza Doolittle, este absolventă a Universităţii de Arte « George Enescu » din Iaşi, unde a urmat şi cursurile de master. A participat la cursuri de măiestrie vocală conduse de Ludovic Spiess, în România, şi de Theodore Coressi, în Austria. Printre rolurile de succes în CV-ul ei artistic se numără, alături de partitura Elizei Doolittle, Gianetta din „Elixirul dragostei” de G. Donizetti, Maddalena din „Rigoletto” de G. Verdi, Bertha din „Bărbierul din Sevilla” de G. Rossini, Marcellina din „Nunta lui Figaro” de W. A. Mozart, Printul Orlovski din „Liliacul” de J. Strauss. Acum, mezzosoprana pregăteşte rolul titular din „Carmen” de G. Bizet.
Miercuri, 28 septembrie 2011, în spectacolul cu musicalul “My Fair Lady”, sub conducerea muzicală a dirijoarei Mihaela Silvia Roşca, mezzosoprana Ramona Zaharia va avea alături o garnitură solistică de calibru, cu Octavian Vlaicu (Henry Higgins), Cristian Rudic (Alfred Doolittle) şi Dan Patacă (Colonelul Pickering) în prim-planul distribuţiei.
Se afișează postările cu eticheta My Fair Lady. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta My Fair Lady. Afișați toate postările
miercuri, 28 septembrie 2011
miercuri, 21 septembrie 2011
Timişoara / Septembrie îndrăgostit la Opera Naţională Română
Capodopere muzicale, spectacole cu distribuţii valoroase şi invitaţi din ţară şi din străinătate, montări spectaculoase, seri pline de culoare şi plăceri într-o lume pasională, tragice poveşti de iubire, nobile sacrificii, istoria în tablouri magnifice, idile pline de farmec, totul guvernat de o artă suverană. Aceasta este promisiunea pe care a Opera Naţională Româna din Timişoara o face publicului său încă din prima săptămână a stagiunii 2011/2012.
„Adriana Lecouvreur”, operă de Francesco Cilea, va deschide sezonul deliciilor lirice duminică, 25 septembrie, de la ora 18, într-un spectacol eveniment care o va avea invitată în rolul titular pe soprana Dragana Radakovic din Beograd. Conducerea muzicală îi aparţine dirijorului David Crescenzi (Italia).
„My Fair Lady”, musical Frederick Loewe, după „Pygmalion” de George Bernard Shaw, este spectacolul serii de miercuri 28 septembrie, de la ora 18. Dirijează Mihaela Silvia Roşca.
Vineri, 30 septembrie, de la ora 18, este timpul pentru Habanera: „Carmen”, celebra operă a lui George Bizet, o va avea în rolul titular pe Gabriella Varvari. Dirijor, David Crescenzi.
Costul biletelor a rămas neschimbat, tariful maximal la aceste spectacole fiind de 30 de lei. Studenţii, elevii şi pensionarii au acces la bilete cu 50% reducere de preţ, în limita locurilor disponibile.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)