Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, Primaria Orasului Jimbolia, Camera Agricola a judetului Csongrad, Harena Nonprofit Ltd, Primaria Kistelek si Primaria Maroslele din Ungaria sunt parteneri in Proiectul «Dezvoltarea unei rețele regionale pentru siguranta alimentară pentru legume și fructe și a unei piețe comune a produselor», selectat in cadrul Programului de Cooperare Transfrontaliera Ungaria-Romania 2007 – 2013, finantat de Uniunea Europeana prin Fondul European de Dezvoltare Regionala, completat de co-finantarea nationala a celor doua state membre participante in program, Ungaria si Romania.
Proiectul s-a nascut din necesitatea rezolvarii problemele intampinate de catre producatorii agricoli in ceea ce priveste cultivarea, vânzarea si consumul legumelor si fructelor. Producătorii de fructe şi legume din cele două ţări se afla intr-o situaţie dificilă in asigurarea condiţiilor organizatorice şi tehnologice.
De aceea, obiectivul principal al proiectului este stabilirea unei piete comune a produselor iar beneficiarii directi sunt producatorii agricoli din regiunea transfrontaliera - mai ales cei care se ocupă de cultivarea solului in spatii deschise şi/sau sere, familiile de producători implicate in dezvoltarea si diversificarea activitatilor agricole si consumatorii finali (populatia) din regiunea vizata in proiect.
In cadrul proiectului se urmareste integrarea agricultorilor pe piata europeana cat si cresterea competitivitatii produselor acestora pe piata europeana.
Pentru aceasta, s-a realizat deja propunerea pentru o marca comerciala comuna ce va fi inregistrata la OSIM iar Primaria Jimbolia a demarat constructia serei unde se vor cultiva legume si fructe in regim bio si unde producatorii agricoli romani interesati vor putea participa la sesiuni de informare si instruire si la schimburi de experienta si bune practici cu agricultorii maghiari.
sâmbătă, 13 august 2011
Timiş / Înfrăţire între Lugoj şi Lugo
La Ruga Lugojană, care se desfăşoară între 11 şi 15 august, este prezentă şi o delegaţie din Kriva Palanka, un oraş din nord-estul Macedoniei, cu care Lugojul se va înfrăţi, cu o populaţie de 21.000 locuitori, situat aproape de principalul punct de frontieră dintre Macedonia şi Bulgaria, în care 95% din populaţie sunt macedoneni, 1% sârbi şi 4 % alte etnii, populaţie majoritar ortodoxă.
În acelasi context, primarul Lugojului, Francisc Boldea, a precizat recent faptul că au demarat negocierile pentru înfrăţirea Lugojului cu localitatea Lugo din Spania. Oraşul Lugo este capitala provinciei Lugo, comunitatea autonomă Galicia, situată în nord-vestul Spaniei. Cu o populaţie de 97.000 locuitori, Lugo este cel mai mare oraş din provincie, fiind şi singurul oraş din Europa înconjurat de zidurile intacte ale unei cetăţi romane, ziduri care ating înălţimea de 10-15 metri.

vineri, 12 august 2011
Timişoara / Comuna Giroc, locul 2 pe ţară la Servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă
În zilele de 11 şi 12 august a.c., în municipiul Târgu Secuiesc, judeţul Covasna, a avut loc etapa naţională a concursului profesional al serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă, confruntându-se 19 echipe din 16 judeţe şi municipiul Bucureşti.
În această ultimă fază a competiţiei participă serviciile clasate pe primul loc în etapa anterioară - interjudeţeană, serviciile câştigătoare ale etapei naţionale din anul precedent, serviciile câştigătoare ale etapei judeţene din judeţul organizator, precum şi serviciile sponsorilor principali.
Concurenţii s-au dovedit a fi foarte bine pregătiţi, iar competiţia a fost strânsă, în urma desfăşurării celor trei probe de concurs ('Pista de îndemânare şi viteză', 'Ştafetă 4x100 m' şi 'Dispozitivul de intervenţie') clasamentul general este următorul:
Servicii voluntare pentru situaţii de urgenţă (SVSU):
Locul I: Comuna Brodina - judeţul Suceava;
Locul II: Comuna Giroc - judeţul Timiş;
Locul III: Comuna Sânmartin - judeţul Harghita.
Servicii private pentru situaţii de urgenţă (SPSU):
Locul I: SC Falck Fire Services SRL - filiala Piteşti - judeţul Argeş;
Locul III: SC Fireproof SRL Ploieşti - judeţul Prahova;
Locul III: SC Centrul Rivergate SRL Slatina - judeţul Olt.
Cupa fair-play a competiţiei a fost obţinută de echipajele SPSU a SC Consal Trade SRL Constanţa - judeţul Constanţa şi SVSU a comunei Ozun - judeţul Covasna.

Timişoara / Aparatură ultramodernă de depistare a consumului de alcool şi droguri în vestul ţării
În data de 12 august 2011, la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş a avut loc o prezentare susţinută de reprezentanţii unei firme producătoare de echipamente pentru detecţia alcoolului şi a substanţelor narcotice.
În contextul preocupări permanente creşterii siguranţei în trafic s-a creat oportunitatea unui schimb eficient de informaţii între specialişti în lupta pentru prevenirea şi combaterea consumului de alcool şi droguri.
În cadrul întrunirii a fost prezentat un dispozitiv utilizat pentru depistarea persoanelor aflate sub influenţa substanţelor interzise prin analiza salivei, dar şi ultimele modele de aparate utilizate în detecţia alcoolului în aerul expirat.
Sistemul de testare a drogurilor prezentat este sigur şi uşor de utilizat, prin designul practic şi consumul mic de energie şi oferă o analiză rapidă şi precisă a probei prelevate. Spre deosebire de alte metode utilizate pentru a detecta prezenţa substanţelor narcotice în organism, echipamentul permite analiza probei la faţa locului prin metode non-invazive şi într-un timp scurt.
În perioada următoare, acesta va fi supus testării în zona de vest a ţării, respectiv judeţele Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, în acţiunile organizate de Poliţia Rutieră, dar şi în alte împrejurări în care este necesară efectuarea unei astfel de testări.

Timişoara / Avocat din Baroul Caraş, reţinut de procurorii anticorupţie
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpata NIŢU MARIA CERASELA, avocat în Baroul Caraş, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă şi faţă de învinuitul PERIAN ION, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În cursul lunii iunie 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela, în calitate de avocat, i-a pretins unei persoane o sumă de bani neprecizată, promiţându-i că, în schimb, va interveni pe lângă un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de persoana respectivă, în sensul anulării unui proces - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere.
La data de 12 iulie 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela i-a pretins aceleiaşi persoane suma de 1.200 lei, din care 100 lei ar fi revenit unui martor mincinos care urma să susţină, în faţa instanţei, o versiune ce ar fi favorizat-o pe clienta avocatei, iar diferenţa de 1.100 lei urma să o dea judecătorului căruia i-a fost repartizată cauza civilă spre soluţionare.
La data de 9 august 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela a primit de la persoana interesată în soluţionarea favorabilă a cauzei civile suma de 700 lei, în scopul de a o remite judecătorului. Precizăm ca inculpata Niţu Maria Cerasela primise anterior 500 de lei de la aceeaşi persoană cu titlu de onorariu. La aceeaşi dată, în prezenţa avocatei, Perian Ion, învinuit în prezenta cauză, a primit suma de 200 de lei pentru a susţine o depoziţie mincinoasă în faţa instanţei. La data de 12 august 2011, învinuitul Perian Ion, în calitate de martor, a relatat instanţei împrejurări nereale în legătură cu contravenţia constatată de organele de poliţie, susţinând că reclamanta nu s-ar face vinovată de fapta reţinută în sarcina sa de agenţii constatatori. Mărturia învinuitului Perian Ion a condus la admiterea plângerii contravenţionale şi anularea procesului - verbal de constatare de către Judecătoria Bozovici.
Inculpatei Niţu Maria Cerasela i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 12 august 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acesteia. La aceeaşi dată, inculpata este prezentată Curţii de apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Timişoara / 262 de locuri de muncă disponibile, de la pictor la hingher
262 de locuri de muncă se găsesc pe lista AJOFM cu locurile de muncă vacante în judeţul Timiş.
Printre meseriile enumerate se află de la cea de pictor, până la hingher.
Dar iată în continuare ce meserii sunt căutate: Sef agentie bancara, manager in activitatea de turism, Programator, Consultant in informatica, Inginer instalatii pentru constructii, Inginer electroenergetica, Inginer masini termice, Logistician gestiune flux, Analist cumparari, manager relatii/cu clientii bancii/societate leasing, Ofiter bancar (credite, marketing, produse si servicii bancare), Referent relatii externe, Analist servicii client, Specialist in domeniul calitatii, Consilier/ expert/ inspector/ referent/ economist in ec.generala, Pictor, Maistru constructii civile, industriale si agricole, Tehnician electronica, transporturi, posta si telecomunicatii, Tehnician programare, lansare, urmarirea productiei, Operator dispecer sist.de monitorizare si pt.aparatura de control, Tehnician asigurarea calitatii, Asistent medical generalist, Agent vanzari, Asistent manager, Referent statistician, receptioner de hotel, Gestionar depozit, Programator productie, Bucatar, agent securitate, Vinzator, Lucrator comercial, Zidar rosar-tencuitor, Fierar betonist, Dulgher (exclusiv restaurator), Mozaicar (exclusiv restaurator), Montator pereti si plafoane din gips carton, confectioner tamplarie din aluminiu si mase plastice, instalator retele termice si sanitare, Electrician in constructii, Zugrav, vopsitor, sudor, Lacatus mecanic, Frezor universal, Rectificator universal, Strungar universal, Electrician echipamente electrice si energetice, Bobinator masini electrice rotative, Electrician mont.si rep. ap.el.de protectie, relee si automatiz., Brutar, Timplar universal, Timplar manual la imbinarea furnirelor, Operator chimist la prod.diverselor produse anorganice, Operator masini unelte semiautomate si automate, Operator confect. ind. imbracaminte-tesaturi, tricot., mat. sintetice, Croitor stantator piese incaltaminte, Masinist la masini de ambalat, Sofer de autoturisme si camionete, Sofer autocamion/masina de mare tonaj, Masinist pod rulant, ingrijitor spatii hoteliere, lucrator bucatarie (spalator vase mari), Ecariseur (hingher), Vidanjor - curatitor canale, Salubrizor, Muncitor necalificat in industria confectiilor, Muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor, Incarcator-descarcator, Manipulant marfuri.
CLICK AICI pentru Denumire agent economic, Meseria COR, Adresa loc muncă, Telefon, număr posturi, Studii, Vechime, Tip contract.

Timişoara / În numele trandafirului
Deoarece în ultima perioadă pe raza municipiului Timişoara s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri privind sustragerea sau deteriorarea materialului dendro-floricol poliţiştii locali au acordat o atenţie deosebită acestui aspect.
În data de 11 august, poliţiştii locali aflaţi în timpul executării serviciului de patrulare pe Bv.Take Ionescu, au depistat o persoană de sex masculin în timp ce rupea trandafiri din această zonă.
Întrucât persoana în cauză a refuzat să se legitimeze, a fost condusă la sediul Poliţiei Locale unde în urma identificării a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 100 lei în conformitate cu Legea nr.61/1991 republicată privind liniştea şi ordinea publică precum şi cu amendă în valoare de 2000 lei, în conformitate cu HCL nr.371/2007 modificat privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor pe teritoriul municipiului Timisoara.

Timişoara / Manager de proiect la OTIMMCT
Oficiul Teritorial pentru IMM si Cooperatie Timisoara organizeaza in perioada 22 – 26 august 2011, in Timisoara, cursul "Manager de proiect" acreditat de Ministerul Muncii, Familiei si Egalitatii de Sanse, Ministerul Educatiei, Cercetarii si Tineretului si Consiliul National de Formare Profesionala a Adultilor.
Cursul se adreseaza reprezentantilor institutiilor publice locale si centrale, IMM-urilor, atat coordonatorilor, cat si asistentilor de proiecte, precum si tuturor celor ce doresc sa dezvolte proiecte prin accesarea de Fonduri Structurale.Programul se adreseaza persoanelor cu studii superioare absolvite.
Cursul ofera posibilitatea dezvoltarii abilitatilor necesare initierii si implementarii oricarui proiect, indiferent de complexitatea acestuia. Cursul este bazat pe aplicatii practice si exemple concrete pentru toate etapele unui proiect de la initiere, planificare, urmarire si control pana la finalizarea lui.
Certificatul eliberat in urma absolvirii cursului Manager de proiect va ofera toate competentele profesionale de care aveti nevoie pentru ocuparea unei pozitii de manager in cadrul proiectelor finantate din fonduri structurale. Mai mult, autoritatile contractante solicita in documentatia de licitatie certificatul CNFPA pentru pozitiile cheie ale acestor proiecte.
Conditii de inscriere
Pentru inscriere completati formularul de pe site si sa-l trimiteti la adresa de e-mail oficiutimisoara@aippimm.ro sau prin fax la nr. 0256.292.739/0256.292.767.
Data limita de inscriere este 18 august 2011.

Timişoara / Cursuri de auditor extern
Lloyd`s Register Romania organizeaza in 24-28 Octombrie, in Timisoara, cursul ‘Auditor Extern ISO 9001’, inregistrat IRCA.
Prezenta serie are ca finalitate obtinerea diplomei de Auditor Extern ISO 9001. Cursul este certificat IRCA (International Register of Certificated Auditors) sub numarul A 7596, lector fiind Dan Stefanescu - Auditor Sef certificat IRCA, sub numarul A 005547. Diploma de absolvire este recunoscuta IRCA – Marea Britanie, JAZ-ANZ – Australia&Noua Zeelanda si RAB – SUA.
Certificatul de absolvire este dovada recunoasterii la nivel international ca auditor prin IRCA (Marea Britanie), JAZ-ANZ (Australia si Noua Zeelanda) si RAB (SUA), dar permite şi inregistrarea ca auditor in cadrul celor mai prestigioase organisme de certificare la nivel mondial.
Participantii care nu obtin punctajul minim necesar la testul final, primesc un certificat de participare, avand posibilitatea de a repeta examinarea finala.
Cursul se adreseaza specialistilor in domeniul calitatii care vor efectua audituri in cadrul propriei organizatii sau vor audita furnizorii acesteia, specialistilor care vor efectua audituri in numele unui organism de certificare şi specialistilor care efectueaza deja audituri, dar care doresc sa obtina recunoastere la nivel international.
Cursul are un caracter interactiv - in afara prezentarii cunostintelor teoretice, include o serie de studii de caz si exercitii ce se desfasoara pe baza unei documentatii care descrie sistemul de management al calitatii din cadrul unei organizatii fictive. Prin intermediul exercitiilor si studiilor de caz se parcurg toate subiectele prezentate initial in mod teoretic.
Pentru mai multe informatii puteţi contacta pe Simona Nan-0724.500.571, simona.nan@lr.org.

joi, 11 august 2011
România / Comisia Europeană a aprobat cererea Spaniei de a restricţiona temporar piaţa muncii pentru români
Comisia Europeană a anunţat, la 11 august, că Spania poate restricţiona piaţa forţei de muncă pentru cetăţenii români până la sfârşitul anului 2012. Solicitarea Spaniei a venit ca urmare a unor perturbări grave pe piaţa spaniolă a muncii, generate de criza economică.
În luna iunie 2011, Spania avea cel mai ridicat nivel al şomajului din Uniunea Europeană, de 21%, în condiţiile în care media pentru UE era de 9,4%, iar în zona euro de 9,9%.
Şomajul a fost cauzat de o scădere a PIB-ului de -3,9% între 2008 şi 2010. În primul trimestru al anului 2011, PIB-ul a crescut cu doar 0,3%, în raport cu trimestrul anterior, în condiţiile în care media UE pentru aceeaşi perioadă a fost de 0,8%.
Potrivit deciziei Comisiei Europene, restricţiile pe care Spania le va impune lucrătorilor români se vor aplica pentru toate activităţile şi în toate regiunile acestei ţări, dar ele nu îi vor afecta pe cetăţenii români care lucrează deja în Spania.
De altfel, o analiză efectuată de Comisie a arătat că 30% dintre cetăţenii români din Spania sunt şomeri. Statisticile mai arată că 191.400 de cetăţeni români care au lucrat în Spania au fost şomeri în primul trimestru al anului 2011, acesta fiind numărul de şomeri cel mai ridicat după cel al resortisanţilor spanioli, iar numărul angajaţilor români a scăzut în aceeaşi perioadă de timp cu 24%.
De precizat că între 1 ianuarie 2006 şi 1 ianuarie 2010, numărul resortisanţilor români cu reşedinţa permanentă în Spania a crescut de la 388.000 la 823.000.
Libera circulaţie a forţei de muncă a avut, însă, în general, un impact pozitiv la nivelul economiilor europene, ducând la creşterea economică a ţărilor destinatare. Potrivit unor estimări recente, între 2004 şi 2009 impactul pe termen lung al fluxurilor de populaţie asupra PIB-ului UE-15 s-a concretizat printr-un supliment de 0,9 %. Situaţia din Spania va fi îndeaproape monitorizată de Comisia Europeană, care îşi va putea oricând revoca sau modifica decizia, dacă va considera necesar.
După ce Comisia va informa mai departe Consiliul în legătură cu decizia luată, orice stat membru poate solicita Consiliului, în termen de două săptămâni, anularea sau modificarea acestei decizii.
La 28 iulie 2011, Spania a invocat clauza de salvgardare în ceea ce priveşte restricţionarea accesului lucrătorilor români pe piaţa muncii spaniolă, motivând problemele grave apărute pe această piaţă. Este pentru prima dată când clauza de salvgardare a fost invocată în domeniul liberei circulaţii a lucrătorilor.

Timişoara / Evaziune fiscală cu boabe de porumb
In data de 10 august 2011 ,în jurul orei 18, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Serviciului Poliţiei Rutiere, cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Judeţean de Informaţii şi Protecţie Internă Timiş şi comisarilor Gărzii Financiare Timiş, au executat o acţiune pe D.N. 6-localitatea Izvin, ocazie cu care au oprit în trafic 3 autocamioane, în care erau transportate 75 de tone de cereale, fără a avea documentele necesare efectuării transportului.
Unul dintre camioane, care avea ataşată şi o semiremorcă, era condus de M. Florel, de 49 ani, din localitatea Giuvărăşti, judeţul Olt, angajat al unei societăţi comerciale din localitatea Variaş, judeţul Timiş. În autocamion şi semiremorcă erau încărcate 25.080 de kilograme de porumb boabe, conform avizului de însoţire a mărfii.
A.O. S, de 36 de ani, din localitatea Opătiţa, judeţul Timiş, angajat al aceleiaşi societăţi comerciale transporta cu un camion 25.200 de kilograme de porumb boabe, conform avizului de însoţire a mărfii.
Într-un un autotractor, condus de M. Marius, de 34 de ani, din Timişoara, angajat al unei societăţi comerciale din localitatea Oneşti, judeţul Bacău, era transportată cantitatea de 24.880 de kilograme de porumb boabe.
Cei trei conducători auto nu au putut prezenta facturi pentru cantităţile de cereale transportate, motiv pentru care verificările au continuat, stabilindu-se că, pentru cerealele transportate, nu au fost întocmite facturi fiscale.
S-a luat măsura confiscării întregii cantităţi de cereale în valoare de 75.160 de lei şi aplicarea unei sancţiuni contravenţionale de 5.0000 de lei.

Timişoara / Bombeto Pascaline Esther, spre competentă soluţionare
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Vujosevic Miljan, Dobrijevic Damir, Vrcelj Milan, cetăţeni sârbi, Bombeto Pascaline Esther, cetăţean congolez, Martinescu Ion, Cîrstea Eugen, Steici Emil Dan şi Barbosu Florin Marius, urmare a destructurării unui grup infracţional organizat, specializat în contrabanda cu ţigări.
În fapt, se reţine că, în cursul anului 2011, inculpaţii au introdus pe teritoriul României, prin sustragere de la controlul vamal, cantităţi însemnate de ţigări, provenind din Republica Serbia.
Ţigările erau introduse în ţară cu un autovehicul aparţinând corpului diplomatic, pentru evitarea controlului la frontieră, erau depozitate în diverse locaţii deţinute de către membrii grupării şi comercializate ulterior pe raza judeţului Timiş.
În noaptea de 12/13.06.2011, procurorii D.I.I.C.O.T. au depistat-o în flagrant delict pe inculpata Bombeto Pascaline Esther, în autoturismul acesteia fiind descoperită cantitatea de 18.500 pachete ţigări, introduse ilegal pe teritoriul ţării.
Cauza a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Timiş.

Timişoara / Weekend cu spectacole în Mica Vienă
În acest weekend, în Piaţa Unirii, în cadrul proiectului cultural "Timişoara - Mica Vienă" organizat de Primăria Municipiului Timişoara vor avea loc următoarele manifestări:
Sâmbătă, 13 august
•de la ora 20:30, va urca pe scenă Mădălin Luca, naist timişorean care abordează cu îndrăzneală diferite genuri muzicale - muzică tradiţională românească, muzică clasică, jazz, world music şi care a participat la diferite festivaluri şi concerte în Europa. Mădălin Luca este un căutător a noi modalităţi de exprimare muzicală, experimentând posibilităţile nedescoperite ale naiului. Muzicianul propune un univers sonor propriu, construind o lume muzicală complexă şi completă folosind naiul acustic şi procesat electronic, mijloace de expresie ale muzicii electronice, experimentale, diverse efecte sonore, vioară, drâmbă.
•de la 21:30, va avea loc proiecţia filmului dedicat Zilei Timişoarei, film din noua serie LEGENDELE BANATULUI, "istoria care nu se invaţă la şcoală", şi care vorbeşte despre alte legende uitate ale stăpânirii turceşti, şi, după cucerirea austriacă, despre sacrificiul generaţiei care a construit noua Timişoara in secolul 18, transformând fosta cetate turcească intr-un oraş civilizat al Imperiului.
LEGENDELE BANATULUI este un proiect al Primăriei Municipiului Timişoara şi al Radio Timişoara.
Tot sâmbătă, 13 august, între orele 11-13, în Piaţa Unirii va avea loc atelierul de păpuşi susţinut de artistul păpuşar Diana Boboc.
Duminică, 14 august
• de la ora 20:15 va concerta formaţia Moody Stuff care cântă din 1997 şi este in acest moment una dintre trupele cu cea mai valoroasă componenţă in jazz-ul din România.

Timişoara / 300 de angajaţi se vor perfecţiona în tehnologia informaţiei şi comunicării
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Universitatea de Vest Timişoara, Universitatea din Oradea și S.C. SIVECO SA România, derulează Proiectul ”Formarea profesională specializată şi promovarea utilizării noilor tehnologii în scopul creşterii adaptabilităţii şi mobilităţii angajaţilor şi managerilor din IMM-urile din Regiunile de Dezvoltare Vest şi Nord-Vest”, finanțat prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, cofinanțat din Fondul Social European.
Proiectul, lansat în februarie 2011, are o durată de implementare de 34 de luni şi vizează în principal perfecţionarea profesională în vederea asigurării competenţelor necesare pentru managerii şi angajaţii din întreprinderi ocupaţi în funcţii de management strategic, tehnic şi economic care sunt interesaţi în utilizarea noilor tehnologii TIC (Tehnologia Informaţiei şi Comunicării).
Unul din beneficiile aduse IMM-urilor prin implementarea acestui proiect constă în instruirea a 300 de persoane, angajați și manageri din intreprinderi mici so mijlocii, din regiunile de dezvoltare Vest și Nord-Vest.
Pentru acestia, vor fi realizate proiecte didactice, programe de formare profesională autorizate de către Consiliul Național pentru Formarea Profesională a Adulților, suporturi şi manuale de curs, un portal de instruire şi management – care vor contribui la optimizarea procesului instructiv-educativ informatizat.
Experţii din cadrul proiectului au realizat curricula pentru cele 12 cursuri care cuprind un modul practic şi o platformă de e-learning ce va fi pusă la dispoziţia cursanţilor.
Cursurile vor începe în luna decembrie 2011, la Timișoara şi Oradea.
Inscrieri la cursuri si informații suplimentare la tel. 0374/160915, e-mail: dbuzatu@cciat.ro , Daiana Buzatu – manager de proiect.

Timişoara / Sărbătoarea primului canal navigabil din România
Luni, 15 august, Ziua Marinei Romane este sarbatorita si la Timisoara, pe malul Begai - primul canal navigabil din Romania construit intre anii 1728 si 1760.
La 255 de ani de la prima reglementare a navigatiei si comertului pe Bega, echipa D'Arc si partenerii sai, Primaria Municipiului Timisoara, Oficiul de Capitanie Timisoara, Garnizoana Timisoara, Directia Apelor Banat, Clubul Sportiv Municipal - sectia de navomodelism, Asociatia Filatelica Timisoara, 24-Fun pregatesc pe malul Begai, in zona vaporului D'Arc, un program "marinaresc", menit sa marcheze aceasta sarbatoare.
Ziua Marinei la Timisoara isi deschide oficial portile la ora 20, cand vor fi lasate la apa navomodele participante la concursuri nationale si internationale, piese de valoare ale Clubului Sportiv Municipal - sectia navomodelism, echipa de seniori a Clubului Sportiv Municipal avand multe titluri castigate la campionatele nationale si internationale.
Multe dintre navomodele le vom putea admira si in expozitia ce va fi deschisa publicului inca de dimineata, precum si expozitia de carti postale din vasta colectie a lui Octavian Lescu.
Seara continua cu un ceremonial militar la care vor fi prezente Garda de Onoare si muzica militara a Brigazii 18 Infanterie Banat, când va avea loc prezentarea Onorului, salutarea Drapelului de lupta, intonarea imnului de stat al Romaniei, dezvelirea unei placute comemorative dedicate aniversarii a 255 de ani de la prima reglementare a navigatiei si comertului pe Bega, lansarea la apa a ancorei de flori, in memoria eroilor marinari, concert sustinut de Fanfara Garnizoanei Timisoara.
Garda de Onoare prezenta la Ziua Marinei de la Timisoara este compusa din militarii cunoscuti drept Scorpionii Galbeni, cei care au reprezentant Romania in teatrele de operatii din Irak si Kosovo. Cei mai putin familiarizati cu termeni precum: "ahoi", "prova", "alimbare", "bandula" etc sau vor sa afle si alte sensuri ale cuvintelor "draga", "foc", "castel" etc, vor avea posibilitatea sa consulte Dictionarele Marinaresti pregatite de catre organizatori.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)