Se afișează postările cu eticheta caras. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta caras. Afișați toate postările

vineri, 12 august 2011

Timişoara / Avocat din Baroul Caraş, reţinut de procurorii anticorupţie

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Timişoara efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpata NIŢU MARIA CERASELA, avocat în Baroul Caraş, în sarcina căreia s-au reţinut infracţiunile de complicitate la luare de mită, trafic de influenţă şi instigare la mărturie mincinoasă şi faţă de învinuitul PERIAN ION, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de mărturie mincinoasă.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele:
În cursul lunii iunie 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela, în calitate de avocat, i-a pretins unei persoane o sumă de bani neprecizată, promiţându-i că, în schimb, va interveni pe lângă un magistrat judecător din cadrul Judecătoriei Bozovici, pentru a-l determina să soluţioneze în mod favorabil acţiunea civilă exercitată de persoana respectivă, în sensul anulării unui proces - verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei la regimul circulaţiei rutiere.
La data de 12 iulie 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela i-a pretins aceleiaşi persoane suma de 1.200 lei, din care 100 lei ar fi revenit unui martor mincinos care urma să susţină, în faţa instanţei, o versiune ce ar fi favorizat-o pe clienta avocatei, iar diferenţa de 1.100 lei urma să o dea judecătorului căruia i-a fost repartizată cauza civilă spre soluţionare.
La data de 9 august 2011, inculpata Niţu Maria Cerasela a primit de la persoana interesată în soluţionarea favorabilă a cauzei civile suma de 700 lei, în scopul de a o remite judecătorului. Precizăm ca inculpata Niţu Maria Cerasela primise anterior 500 de lei de la aceeaşi persoană cu titlu de onorariu. La aceeaşi dată, în prezenţa avocatei, Perian Ion, învinuit în prezenta cauză, a primit suma de 200 de lei pentru a susţine o depoziţie mincinoasă în faţa instanţei. La data de 12 august 2011, învinuitul Perian Ion, în calitate de martor, a relatat instanţei împrejurări nereale în legătură cu contravenţia constatată de organele de poliţie, susţinând că reclamanta nu s-ar face vinovată de fapta reţinută în sarcina sa de agenţii constatatori. Mărturia învinuitului Perian Ion a condus la admiterea plângerii contravenţionale şi anularea procesului - verbal de constatare de către Judecătoria Bozovici.
Inculpatei Niţu Maria Cerasela i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 12 august 2011, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acesteia. La aceeaşi dată, inculpata este prezentată Curţii de apel Timişoara cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

marți, 5 iulie 2011

Banat / 27 de percheziţii în vestul ţării pentru evaziune fiscală cu carne de porc

Poliţişti ai I.P.J. Caraş-Severin au efectuat investigaţii faţă de o grupare ce acţiona pe raza a trei judeţe şi îşi desfăşura activitatea infracţională în domeniul evaziunii fiscale cu produse din carne.
Astfel, în cursul zilei de astăzi, 5 iulie, aproximativ 100 de poliţişti şi jandarmi au desfăşurat 27 de percheziţii domiciliare (18 în Municipiul Reşiţa, şase în Municipiul Caransebeş, două în Municipiul Lugoj şi una în Municipiul Arad), la sediile şi punctele de lucru ale unor societăţi comerciale şi domiciliul unor suspecţi, în vederea stabilirii probatoriului.
În cadrul acestui dosar a fost începută urmărirea penală faţă de 12 persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută şi pedepsită de art. 9 lit. a,b,c din Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
În fapt, administratorii unor societăţi comerciale sunt suspectaţi că au efectuat aprovizionări cu cantităţi mari de carne de porc, de provenienţă ungurească, pe care ulterior le-ar fi comercializat în România fără documente, astfel sustrăgându-se de la plata TVA şi a impozitului pe profit. Valoarea achiziţiilor intracomunitare nedeclarate organelor fiscale se ridică la 5 milioane lei.
Totodată, administratorii unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Reşiţa ar fi introdus cantităţi însemnate de carne de porc şi vită fără documente legale de provenienţă, fără aviz sanitar-veterinar şi de multe ori provenind de la animale moarte.