sâmbătă, 16 iulie 2011
Timişoara / Campionatul Naţional de Automobilism - Buziaş 2011 Grand Tour
Peste 30 de masini vor participa la a VI a etapa a Campionatului de Automobilism 2011, manifestare care va avea loc duminica 17 iulie la Buzias. Tot aici se va desfasura si etapa a IV-a din Campionatul de Karting Timis 2011, astfel ca intre orele 10 şi 16 circulatia in statiunea balneara va fi inchisa. Cele doua editii din calendarul competitional se desfasoara sub denumirea “BUZIAS GRAND TOUR 2011” fiind organizate de Comisia de Automobilism si Karting, din cadrul ACR Timis. Traseul include zona din jurul hotelurilor Timis si Parc, lungimea acestuia fiind aproape un kilometru si jumatate. Concurentii vor strabate traseul care a fost stabilit de doua ori. Buzias Grand Tour 2011 este o competitie care conteaza ca etapa si in Campionatul Judetean de Karting.
Timişoara / 557 locuri de muncă disponibile în judeţul Timiş
Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 9.727 locuri de muncă, în săptămâna 15-22 iulie 2011.
Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ:
Municipiul Bucureşti- 1.325; Cluj - 809; Iaşi- 589; Timiş- 557; Hunedoara- 413; Constanţa- 350; Arad- 335; Harghita- 322; Călăraşi- 309; Sibiu- 282; Vâlcea- 259; Tulcea- 242; Neamţ- 239; Bihor- 238; Ilfov- 232; Mureş- 207; Bacău-197; Maramureş- 195; Braşov- 191; Vaslui- 184; Satu Mare- 182; Vrancea- 169; Buzău- 163; Brăila- 163; Bistriţa-Năsăud- 160; Gorj- 150; Teleorman- 141; Olt- 123; Dâmboviţa- 120; Argeş- 119; Suceava- 112; Galaţi- 83; Sălaj- 81; Ialomiţa- 76; Botoşani- 71; Prahova- 71; Alba- 64; Giurgiu- 64; Dolj- 44; Covasna- 43; Mehedinţi- 43, Caraş-Severin- 10.
CLICK AICI pentru LOCURI DE MUNCĂ ÎN JUDEŢUL TIMIŞ, FRIME, ADRESE, NUMERE DE TELEFON, MESERII ŞI POSTURI VACANTE

Timişoara / Daţi 100 de lei pentru “Timişoara Capitală Culturală Europeană”
Având în vedere că procesul de selecţie a unei capitale culturale începe cu 6 ani înainte de eveniment, cu lansarea de către guvern a unei competiţii interne între oraşe, se impune ca o necesitate începerea pregătirilor pentru participarea municipiului Timişoara la această competiţie naţională.
Întrucât la pregătirea, organizarea şi derularea acestor acţiuni de mare anvergură vor participa instituţii şi organizaţii din diverse domenii de activitate, societăţi comerciale, artişti, arhitecţi, cetăţeni ai municipiului Timişoara etc. se impune ca o necesitate înfiinţarea unei asociaţii culturale care să unească toate entităţile timişorene care doresc să participe la acest eveniment cultural.
În acest scop, la iniţiativa Teatrului Naţional din Timişoara, au început demersurile în vederea înfiinţării unei asociaţii având ca scop principal pregătirea programului de desfăşurare a evenimentului “Timişoara Capitală Culturală Europeană”, coordonarea acţiunilor din cadrul acestui eveniment, precum şi colectarea fondurilor necesare. Pentru ca această asociaţie să poată funcţiona sunt necesare: existenţa unui sediu, a unui patrimoniu şi a unei surse permanente şi sigure de finanţare.
Patrimoniul iniţial, prevăzut în proiectul de hotărâre care va fi supus votului Consiliului Local Timişoara, se va constitui prin contribuţia de minim 100 lei a fiecărui membru fondator, taxa de înscriere, precum şi din aportul în natură al acestora. Sursa permanentă de finanţare este reprezentată de cotizaţia anuală de 100 lei/ membru.

Timişoara / Se va schimba programul orelor de linişte
Consiliul Local al municipiului Timişoara va supune votului în plen modoficarea programului orelor de linişte pe teritoriul municipiului Timişoara, care era între orele 15-17 şi 22-6.
Astfel, tulburarea liniştii locatarilor se va încadra între orele 22-8 şi 13-14 şi va deveni contravenţie pentru orice persoană care va deranja prin "producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora”.

Timişoara / Examene de primire şi de definitivare în profesie în Baroul Timiş
Baroul Timiş a anunţat că examenul de primire în profesia de avocat va fi organizat de către I.N.P.P.A. Bucureşti, prin Centrul Teritorial I.N.P.P.A. Timişoara, şi va începe în data de 7 octombrie 2011, va cuprinde o probă eliminatorie sistem grilă cuprinzând 100 de întrebări şi o probă scrisă la disciplinele Drept civil, Drept procesual civil, Drept penal, Drept procesual penal.
Totodată, examenul de definitivare în profesie va avea loc la începutul lunii noiembrie, o dată cu absolvirea cursurilor de pregătire profesională. La acest examen pot participa avocaţii care au o vechime de 2 ani în profesie ca avocat stagiar şi care au frecventat cursurile I.N.P.P.A. organizate de către I.N.P.P.A. Bucureşti sau centrele teritoriale.

vineri, 15 iulie 2011
Timişoara / Consilierul judeţean Traian Stancu şi-a părăsit corabia politică
Traian Stancu şi-a anunţat astăzi, oficial, demisia din calitatea de membru PDL şi implicit din cea de consilier judeţean.
Cariera politică postdecembristă a lui Traian Stancu a început în 1997 ca membru UFD, în anii 2002 - 2003 fiind chiar preşedintele filialei judeţene UFD
TIMIŞ, pentru ca după aceea, până în noiembrie 2007, să fie vicepreşedinte PNL TIMIŞ, iar de atunci secretar general adjunct la PD-L TIMIŞ.

Timişoara / Referendumul lui Caragiale
Sala Consiliului din Palatul Administrativ a găzduit şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean Timiş având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre, anume acela privind organizarea referendumului local în vederea consultării cetăţenilor din judeţul Timiş privind desfiinţarea judeţului Timiş, proiect propus de Uniunea Social-Liberală.
Pe scurt, proiectul a fost votat de 21 de consilieri, în timp ce 12 nu au votat. La ideea iniţială a proiectului a mai fost adăugat şi amendamentul consilierului PNŢCD, Viorel Sasca, amendament care a mai adăugat o întrebare în cadrul referendumului privind dorinţa cetăţeanului de a i se da statut de judeţ municipiului Timişoara, după modelul german.
Pe de altă parte, secretarul CJT, Petrişor Nădăştean, a subliniat de mai multe ori ilegalitatea unei astfel de hotărâri. De altfel, se pare că oricum prefectul Mircea Băcală a şi anunţat intenţia de a ataca în contencios-administrativ această hotărâre a CJTimiş.
Şi nu în cele din urmă, din tot acest malaxor de joc mai mult sau mai puţin politic, reiese o întrebare, dacă presupunem că referendumul se va desfăşura şi cetăţenii judeţului Timiş se vor prezenta la urne: dacă majoritatea va vota pentru desfiinţare, chiar se va desfiinţa judeţul Timiş?... Cred că întrebarea rămâne doar la nivel retoric, nu-i aşa?

Timişoara / Şedinţă ordinară la Consiliul Judeţean Timiş
Preşedintele CJT Constantin Ostaficiuc a emis dispoziţia privind convocarea Consiliului Judeţean Timiş în şedinţă ordinară, care va avea loc în 21 iulie, de la ora 10, în Sala Consiliului din Palatul Administrativ. Ordinea de zi a şedinţei este următoarea:
1. Întrebări, interpelări
2. Proiect de hotărâre privind aprobarea execuţiei bugetelor secţiunii de funcţionare şi a secţiunii de dezvoltare pentru bugetul propriu al judeţului Timiş pe trimestrul II/2011
3. Proiect de hotărâre privind solicitarea trecerii unor parcele de teren din domeniul public al Statului în domeniul public al judeţului Timiş
4. Proiect de hotărâre privind prelungirea dării în folosinţă a unor spaţii din imobilul situat în Lugoj, str. Timişorii nr. 27 – 33 către Poliţia Locală Lugoj
5. Proiect de hotărâre privind aprobarea închirierii unui spaţiu din Palatul Administrativ către S.C. APCAN Timişoara
6. Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de sarcini pentru concesionarea serviciului de operare a Depozitului de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela, judeţul Timiş, din cadrul proiectului „Sistem Integrat de Management al Deşeurilor în Judeţul Timiş”
7. Proiect de hotărâre privind acordarea unui mandat special reprezentantului Judeţului Timiş în Adunarea Generală a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă – Canal Timiş
8. Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Judeţul Timiş (România) şi Provincia Modena (Republica Italiană)
9. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Planului de ocupare a funcţiilor publice al D.G.A.S.P. C Timiş pe anul 2011
10. Proiect de hotărâre privind numirea directorului executiv al Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor Timiş
11. Proiect de hotărâre privind numirea directorului executiv şi a directorului executiv adjunct la Camera Agricolă a Judeţului Timiş
12. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 572 hm 55 + 700 – km 102 + 500, Limită judeţ Caraş – Severin – Buziaş – Limită judeţ Arad”
13. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 591Timişoara – Sânmihaiu Român - Cenei, km 6 + 500 – 27 + 500, L – 21,0 km”
14. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 592 D Lugoj – Ohaba Forgaci, km 2 + 140 – 13 + 800, L – 11,660 km”
15. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 592 D Ohaba Forgaci – Racoviţa, km 13+800 –24+000, L – 10,200 km”
16. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 592 D Racoviţa – Bacova, km 24 + 000– 34 + 039, L – 10,039 km”
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Studiului de Fezabilitate pentru proiectul de investiţiei „Reabilitare drum judeţean DJ 593 DN 59 – Peciu Nou, km 0 + 000 – 11 + 000 L – 11,0 km”
18. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Studiului de Fezabilitate pentru proiectul de investiţiei „Reabilitare drum judeţean DJ 593 Peciu Nou Giulvăz , km 11 + 000 – 21 + 000 L – 10,5 km”
19. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 681A Fârdea – Traian Vuia – Mînăştiur, km. 0 + 000 – 14 + 700, L – 14,7 km”
20. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 692 Variaş – Periam, km. 30 + 000 – 39 + 780”
21. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Reabilitare DJ 592 Periam – DN 6, km. 39 + 780 – 49 + 900”
22. Proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai Documentaţiei de Avizare pentru Lucrări de Intervenţii pentru proiectul de investiţie „Modernizare DJ 694 Dumbrava – Bucovăţ – Fârdea, km. 0 + 000 – 8 + 900”
23. Diverse.

Timişoara / Expoziţie de antichităţi în Piaţa Unirii
Piața Unirii din Timişoara va găzdui, în perioada 15-17 iulie, Expo Timișoara Antichități și Expo Hand-Made.
Această manifestare este organizată la cererea unui grup important de firme şi persoane fizice care au ca principală activitate comerţul cu obiecte de tipul antichităţilor.
Este un târg în care puteţi să vă faceţi noi relaţii cu pasionaţii acestui domeniu şi să vindeţi produsele expuse.
Primele 13 ediţii s-au bucurat de participarea unui număr de 505 expozanţi din România ( Timişoara, Arad, Reşiţa, Brăila, Oradea, Braşov, Bucureşti, Satu Mare, Târgu Neamţ, Mediaş, Cluj, Ramnicu Valcea, Craiova, Deva, Drobeta Turnu Severin, Iasi, Tirgu Mures, Baia Mare, etc. ) precum şi din străinătate ( Italia, Belgia, Ungaria, Suedia, Irlanda, etc. ).
Se expun: mobilier, tablouri, argintărie, obiecte mici, ceasuri de mână, ceasuri pendulă, porţelan, bijuterii, obiecte din bronz, obiecte hand – made, etc.

joi, 14 iulie 2011
Timişoara / Investiţiile de peste un milion de euro vor primi avizele într-o săptămână
Consiliul Local al Municipiului Timisoara, la propunerea consilierilor Stoia Traian,Grindeanu Sorin si Toanca Radu, va supune votului în plen proiect de hotarare privind investiţiile de peste 1 milion de euro, conform căruia investiţiile amplasate pe raza Municipiului Timişoara vor primi toate avizele necesare derularii investiţiei, pe care Primaria Municipiului Timişoara are in competenţă de a le elibera, în cel mult 7 zile calendaristice din momentul depunerii cererii.
Întărzierile de orice natură vor fi sancţionate disciplinar şi pecuniar conform legii si vor duce automat la calificative diminuate.
În condiţiile de mai sus, după 7 zile calendaristice în care avizele nu au fost acordate se consideră solicitarea de avize ca acceptata tacit.

Timişoara / 93 la sută dintre timişoreni pot fi amendaţi datorită (ne)asigurării obligatorii a locuinţei
Viceprimarul municipiului Timişoara, Sorin Grindeanu, a declarat, la conferinţa de presă a PSD, că este greu de crezut că primăria timişoreană va pune în aplicare legea privind asigurarea obligatorie a locuinţei, în condiţiile în care doar 7 % dintre locuinţele timişorene au fost asigurate până în prezent. Şi a adăugat că legea nu poate obliga o primărie să se transforme în agent de asigurare pentru nişte firme private, în condiţiile în care 40 % din asigurare revine acestora. Şi mai greu de crezut este ca de mâine 93 % dintre timişorenii neasiguraţi să fie amendaţi cu 500 de lei de autorităţile locale. Idee la care a subscris şi preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, care a mărturisit că va transmite celor 22 de primari social-democraţi din judeţ că nu este de acord cu aplicarea amenzilor.
Conform legislatiei in vigoare, toti posesorii de imobile cu destinatia de locuinta au OBLIGATIVITATEA de a avea incheiata o polita de asigurare a locuintei care sa acopere CEL PUTIN riscurile prevazute de legea 260/2008 adica: cutremur de pamant, alunecari de teren, inundatii de apa ca si calamitate naturala.
Suma asigurata MINIMA conform legii este de 20.000 EUR pentru locuintele de tip A - locuinte construite din materiale conventionale (structura de beton sau lemn, pereti din piatra sau caramida arsa) sau 10.000 EUR pentru locuintele de tip B - locuinte construite din materiale neconventionale (ex: caramida nearsa).
Conform modificarilor aduse in DECEMBRIE 2010 prin legea nr.248, orice polita emisa de orice companie de asigurari care isi desfasoara activitatea legal este valabila si acoperitoare conform legii cu conditia sa asigure MINIM SUMELE SI RISCURILE mentionate mai sus. Polita standard MINIMALA numita PAD (Polita de Asigurare impotriva Dezastrelor) este emisa conform legii de PAID (Pool-ul de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale) si are ca pret fix: 20 EUR pe an pentru locuintele de tip A si 10 EUR pe an pentru locuntele de tip B. - Polita PAD este o polita MINIMALA ce acopera DOAR cele 3 riscuri obligatorii.

Timişoara / Primăria vă invită în Piaţa Unirii la cântat ... New York, New York
Primăria Municipiului Timişoara organizează şi în acest week-end acţiuni culturale în aer liber. Astfel, sâmbătă, 16 iulie,în intervalul orar 11- 13, în cadrul proiectului Timişoara- Mica Vienă, în Piata Unirii, cei mici vor avea ocazia să ia parte la un atelier de confecţionat păpuşi, coordonat de Diana Boboc, artist păpuşar. Copii vor fi iniţiaţi în tainele artei mânuirii păpuşilor şi vor putea pleca acasă cu păpuşile create.
Sâmbătă seara, de la ora 20.15, în Piaţa Unirii iubitorii operetei vor putea asista la un concert susţinut de Hadar Ildiko, Antonio Marc, Dianna, Imre Beatrix şi Monika Szirbik intitulat "I feel pretty…..New York, New York!".
Programul muzical cuprinde lucrări care îmbină şcoala de canto clasic cu maniera avangardista de tehnica vocala specifica stilului musical, atât de îndrăgit.

Banat / Primarul de la Oraviţa - acuzat de fals în declaraţii şi incompatibilitate
Agenţia Naţională de Integritate a constatat în cazul domnului BRĂGARU Constantin Adrian, Primar al Municipiului Orşova, în urma procedurilor de evaluare, următoarele:
-încălcarea legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor;
-indicii referitoare la posibila săvârşire a infracţiunii de fals în declaraţii, prevăzută şi pedepsită de art. 292 din Codul Penal al României.
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea persoanelor evaluate, domnul BRĂGARU Constantin Adrian fiind informat, prin adresa nr. 90927/G/I.I./17.12.2010 (confirmare de primire din data de 23.12.2010), despre declanşarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 71158/G/I.I./20.06.2011, domnul BRĂGARU Constantin Adrian a fost înştiinţat cu privire la faptul că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate. La data de 07.07.2011, domnul BRĂGARU Constantin Adrian a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor demarate la data de 17.11.2010, ca urmare a sesizărilor formulate de către Instituţia Prefectului Mehedinţi şi Primăria Municipiului Orşova, cu privire la posibila încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al incompatibilităţilor de către domnul BRĂGARU Constantin Adrian, s-au constatat următoarele:
-domnul BRĂGARU Constantin Adrian s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 25.06.2008 - 19.01.2009, deoarece a deţinut simultan calitatea de Primar la Municipiului Orşova şi funcţia de Administrator în cadrul S.C. COBRA S.R.L., încălcând, astfel, prevederile art. 87, alin. (1), lit. d) şi art. 91, alin. (3) al Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Domnul BRĂGARU Constantin Adrian deţine calitatea de Primar al Municipiului Orşova începând cu data de 25.06.2008.
În perioada 11.04.1991-19.01.2009, domnul BRĂGARU Constantin Adrian a deţinut funcţia de Administrator în cadrul S.C. COBRA S.R.L. Orşova.
Domnul BRĂGARU Constantin Adrian deţine calitatea de asociat în cadrul S.C. COBRA S.R.L. Orşova (începând cu data de 11.04.1991) şi S.C. PERFECT S.R.L. Orşova (începând cu data de 04.04.2001).
Conform prevederilor art. 87, alin (1), lit. d) din 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, 'funcţia de primar (...) este incompatibilă cu funcţia de (...) administrator (...) la societăţile comerciale'.
Indicii referitoare la posibila săvârşire de către domnul BRĂGARU Constantin Adrian a infracţiunilor de fals în declaraţii, fapt prevăzut şi pedepsit de art. 292 din Codul Penal al României, deoarece domnul BRĂGARU Constantin Adrian nu a menţionat, în declaraţia de interese depusă după validarea mandatului de primar (25.06.2008), funcţia de Administrator deţinută în cadrul S.C. COBRA S.R.L.

Timişoara / Blestemul Moraviţa l-a ajuns şi pe vameşul AUGUSTINOV Petru
Agenţia Naţională de Integritate a constatat, în urma procedurilor de evaluare a averii dobândite de către domnul AUGUSTINOV Petru, în perioada exercitării funcţiei de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara (2008 - 2010), existenţa unei diferenţe semnificative, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 255.489,4 Lei (aprox. 63.240 Euro) şi cota de 1 dintr-un imobil situat în Comuna Dudeştii Vechi (Judeţul Timiş), între averea dobândită şi veniturile realizate.
Sub aspect procedural, au fost îndeplinite cerinţele Legii nr. 176/2010 în ceea ce priveşte informarea persoanelor evaluate, domnul AUGUSTINOV Petru fiind informat, prin adresa nr. 18443/G/I.I./01.03.2011 (confirmare de primire din data de 04.03.2011), despre declanţarea activităţii de evaluare, precum şi cu privire la drepturile sale de a fi asistat sau reprezentat de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Prin adresa nr. 75885/G/I.I./30.06.2011, domnul AUGUSTINOV Petru a fost înştiinţat cu privire la faptul că au fost identificate diferenţe semnificative între averea dobândită şi veniturile realizate. La data de 08.07.2011, domnul AUGUSTINOV Petru a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere.
În urma evaluărilor demarate la data de 22.02.2011, cu privire la faptul că domnul AUGUSTINOV Petru ar fi acumulat, în perioada exercitării funcţiei de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa, o avere care depăşeşte veniturile realizate, s-au constatat următoarele: - o diferenţă semnificativă, în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010, în cuantum de 255.489,4 Lei (aprox. 63.240 Euro) şi cota de 1 dintr-un imobil situat în Comuna Dudeştii Vechi (Judeţul Timiş), între averea dobândită şi veniturile realizate de către domnul AUGUSTINOV Petru în timpul exercitării funcţiei de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa - Direcţia Judeţeană pentru Accize şi Opera?iuni Vamale Timişoara (2008 - 2010).
Domnul AUGUSTINOV Petru deţine funcţia de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa începând cu data de 25.08.1997.
Veniturile totale obţinute de către domnul AUGUSTINOV Petru, în perioada 2008 - 2010, au fost de 51.829 Lei.
Averea deţinută, şi pentru care au fost identificate părţi de natură nejustificată, de către domnul AUGUSTINOV Petru, conform datelor înscrise în evidenţele fiscale, este de 307.318,4 Lei, la care se adaugă şi cota de 1 dintr-un imobil situat în Comuna Dudeştii Vechi (Judeţul Timiş).
Având în vedere cele de mai sus, s-au dispus următoarele: - sesizarea Comisiei de Cercetare de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 176/2010, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la averea dobândită şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de inspector vamal în cadrul Biroului Vamal Moraviţa (2008 - 2010) de către domnul AUGUSTINOV Petru; constatarea stării de incompatibilitate, potrivit art. 17, alin. 6 din Legea nr. 176/2010;
Persoana a cărei declaraţie de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferenţe semnificative, este considerată incompatibilă.
Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

Timişoara / Banatul a ajuns paradisul ilegal al afro-asiaticilor
În ultimele 24 de ore, în zona de competenţă a Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Timiş au fost reţinuţi 14 migranţi care au intrat ilegal pe teritoriul României.
*Ieri dimineaţă, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga au depistat în zona de competenţă, pe teritoriul ţării noastre, 10 persoane de sex masculin care nu vorbeau limba română şi nu aveau documente de identitate asupra lor. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea celor zece la sediul sectorului în vederea clarificării situaţiei. La reţinerea acestora s-a folosit aparatura din dotare, fiind opriţi la câţiva zeci de metri de linia de frontieră.
*Câteva ore mai târziu, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa au depistat pe raza localităţii Moraviţa, 2 persoane de sex masculin care se deplasau pe jos, dinspre frontieră.
*Si poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Jimbolia au depistat, aseara, la aproximativ 500 de metri de teritoriul Serbiei, 2 persoane care se deplasau pe jos. Cele două persoane nu vorbeau limba română şi nu işi justificau prezenţa în zonă, lucrătorii noştri procedând la conducerea acestora la sediul Sectorului pentru clarificarea situaţiei.
În cadrul primelor cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt din Maroc, India, Algeria şi Tunisia, cu vârste cuprinse între 19 şi 41 ani. Acestea au declarat că au intrat ilegal pe teritoriul României cu scopul de a ajunge ulterior în Spaţiul Schengen.
Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi le-au întocmit dosare penale pentru săvârşirea infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor cei paisprezece vor fi prezentaţi procurorului pentru a lua măsurile legale care se impun.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)