joi, 10 noiembrie 2011

Timisoara / Scriitori premiati: Ion Ariesanu - Opera Omnia

Vineri, 11 noiembrie a.c., de la ora 12, sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei Orizont va găzdui Gala premiilor literare ale Filialei pentru anul editorial 2010.
Juriul, alcătuit din prof.univ.dr Alexandru Ruja (preşedinte), Graţiela Benga, Francisc Baranyi, Slavomir Gvozdenovici şi Marcel Tolcea, a decis acordarea Premiului Opera Omnia lui Ion Arieşanu, pentru întreaga creaţie literară.
Născut la 7 septembrie 1930, Ocna Mureş, jud. Alba.
Studii: Şcoala primară Ocna Mureş (1938–1943), Liceul „Samuil Vulcan” din Beiuş (1943– 1950), Liceul „Regele Ferdi-nand” din Turda (1950–1951), Facultatea de Filologie Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj (1951–1955).
Profesii şi locuri de muncă: Asistent universitar, Politehnica Timişoara, Catedra de Istorie şi Filozofie (1955–1957), Redactor la ziarul „Drapelul roşu” (1957)
Muncitor la Prodexport Timişoara (1957–1958), Redactor la la revista „Scrisul bănăţean” (1958–1968), Redactor-şef adjunct, ziarul „Drapelul roşu”, Redactor–şef, revista „Orizont” (1972–1990). Colaborează la: „Familia”, „Steaua”, „România literară”, „Astra”, „Convorbiri literare”, „Luceafărul”, Radio Timişoara, TVR
Volume publicate: Anii adolescenţei, proză scurtă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1962;
Trenul albastru, proză scurtă, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1965; Vară târzie, proză scurtă, Bucureşti, Editura Tineretului, 1967; O complicată stare de fericire, roman, Bucureşti, Editura pentru Literatură, 1967, edţia a II-a Timişoara, Editura Facla, 1978; Vrajă, roman, Bucureşti, Editura Eminescu, 1971; Primiţi puţină duioşie, reportaje, Timişoara, Editura Facla, 1972; Amintiri de pe planeta pământ, reportaje, Bucureşti, Editura Eminescu, 1973; Lumini peste Apuseni, reportaje, Bucureşti, Editura Eminescu, 1974; Prietenul pe care îl caut pretutindeni, roman, Bucureşti, Editura Eminescu, 1975; Respiraţie liberă, reportaje literare, interviuri, Bucureşti, Editura Eminescu, 1979; Lumină stranie, nuvele, Timişoara, Editura Facla, 1981; O pasăre în iarnă, roman, Timişoara, Editura Facla, 1986;Lumina de la capătul nopţii, roman, Timişoara, Editura Facla, 1987; Cei buni mor cei dintâi, roman, Timişoara, Editura Amarcord, 1998;Cruci de lemn, Timişoara, Editura Eubeea, 2001; Flacăra singuratică, Timişoara, Editura Excelsior Art, 2004.
Traduceri ale cărţilor lui I. A.:Zlozity pocit stastia/ O complicată stare de fericire, Bratislava, Editura Nakladatelstvo, 1978.
Volume colective: Veac de lumină, Bucureşti, Editura Eminescu, 1970; Arhitectura bobului de grâu, Bucureşti, Cartea Românească, 1982; Ieşirea din ceaţă, Bucureşti, Editura Militară, 1985; Un drum cât cuprinderea mării, Bucureşti, Editura Eminescu, 1978; Soare pentru fiecare, Moscova, 1978;
Antologii: Împreună cu Ion Velican, autorul întocmeşte antologia de epigrame: Dansul săbiilor. O panoramă a epigramei româneşti contemporane, Timişoara, Editura Facla, 1975.(Foto: revistacititordeproza.wordpress.com)

miercuri, 9 noiembrie 2011

Timisoara / Specialist in domeniul calitatii

Pornind de la experienta indelungata in domeniul formarii profesionale, Camera de Comert, Industrie si Agricultura Tims, va transmite invitatia de a participa la Cursul "SPECIALIST IN DOMENIUL CALITATII", ce se va desfasura la Centrul Regional de Afaceri, bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22, incepand cu data de 28.11.2011.
Cursul se va finaliza cu examenul de absolvire în urma caruia se vor elibera Certificatele recunoscute la nivel national de catre Ministerul Muncii, Familiei si Protectiei Sociale(MMFPS) si de catre Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului (MECTS).
Prin apostilare, certificatele de absolvire sunt recunoscute si la nivel european.
Informatii si inscrieri la Directia Formare si Perfectionare Profesionala CCIAT, Centrul Regional de Afaceri, bd. Eroilor de la Tisa, nr. 22, cam. 108.
Persoana de contact: Milena Muresan,Referent de Specialitate DFP, Tel. 0374160833, Tel./Fax. 0256-219171,
Mail: mmuresan@cciat.ro; milena.muresan@cciat.ro.

Timis / Structura confesionala si multietnica din regiunea Banat

Primaria orasului Deta impreuna cu partenerul din Serbia, comuna Varset, organizeaza joi, 10 noiembrie, o noua actiune in cadrul proiectului cu finantare europeana 'Imbunatatirea cooperarii transfrontaliere si oferta turistica comuna a oraselor Varset si Deta - aplicarea de noi tehnologii in iluminare'.
Evenimentul va avea loc la Deta, in Sala de Conferinte a orasului Deta, de la ora 11, si are ca tema 'Structura confesionala si multietnica din regiunea Banat'.
Sunt invitati sa participe specialisti in istoria Banatului de la Universitatea de Vest, Muzeul Banatului Montan, Episcopia Romano-Catolica de Timisoara, Vicariatul Ortodox Sarb de Timisoara, Mitropolia Banatului, reprezentanti ai autoritatilor publice din Deta si Vrset, reprezentanti ai Bisericilor Romano-Catolica, Ortodoxa Sarba si Ortodoxa Romana din Vrset, alaturi de reprezentanti ai mass media.
Activitatea doreste sa puna in evidenta bunele relatii stabilite de secole intre populatii de etnii diferite, de religii diferite si care prin respect reciproc, prin toleranta si buna intelegere au convetuit, fara tensiuni de natura etnica sau religioasa.

Timisoara / Concert unplugged cu Eugen Gondi

Consiliul Judeţean Timiş, Filarmonica Banatul Timişoara, formaţia Bega Blues Band şi Fundaţia Alternativa organizează în 11 noiembrie, de la ora 19, în corpul anexă la Palatul Administrativ, un concert unplugged susţinut de Cvartetul Eugen Gondi. Intrarea este liberă.
Eugen Ioan Gondi, născut în 1947, la Timișoara, este un baterist din România, absolvent al Școlii medii de arte plastice din Timișoara.
Cântă cu trioul Paul Weiner Free Jazz (1967-1970), după care este angajat la "Animafilm", ceea ce nu-l va împiedica să-și continue activitatea muzicală prin colaborări cu Phoenix, Mircea Florian, Marius Popp, Johnny Răducanu, Cvintetul de jazz București (cu care a ținut concerte cu Art Farmer, Slide Hampton, Aura Urziceanu), Radu Goldiș etc.
Participant la festivalurile de jazz de la Ploiești, Sibiu, San Sebastian, Přerov (unde obține medalia de argint cu formația Paul Weiner), Ljubliana (cu cvartetul Dan Mândrilă), Varșovia etc.
A înregistrat multe discuri la Electrecord (de ex. cu Aura Urziceanu), la Radio și la Televiziune.
Locuiește actualmente (2009) în Olanda.

Timisoara / Zidul care ucide

La data de 08.11.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Poliţie au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 cu privire la faptul că pe strada Grigore T. Popa din Timişoara a avut loc un accident de muncă.
De urgenţă la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie iar din primele verificări efectuate s-a stabilit că D. Florin, de 19 ani, din localitatea Cozmeşti, judeţul Vaslui muncitor la un şantier în lucru situat pe strada Câmpina din municipiul Timişoara, a fost prins sub un zid al unei clădiri la care se efectuau lucrări de demolare după ce
A spart un zid la baza acestuia.
În urma incidentului, medicii au declarat decesul lui D. Florin.
Lucrătorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş vor continua cercetările pentru stabilirea cu exactitate a condiţiilor în care s-a petrecut evenimentul.

Banat / Perchezitii in lumea interlopa din Oravita

Poliţiştii din cadrul Brigăzii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate Timişoara - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Caraş-Severin cu sprijinul Serviciului Informaţii şi Protecţie Internă Caraş-Severin, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin şi Grupării Mobile de Jandarmi 'Glad Voievod' Timişoara au descins în mai multe locuinţe din oraşul Oraviţa şi localităţile limitrofe pentru combaterea fenomenului contrabandei cu ţigări provenite din Serbia.
În contextul activităţilor desfăşurate a fost demarată Operaţiunea 'REVANŞA' având ca obiect documentarea activităţilor unui grup infracţional organizat, format în cea mai mare parte din persoane domiciliate în zona Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, implicat în astfel de activităţi ilegale.
Activitatea infracţională consta în principal în introducerea de ţigări în ţară, în special prin Punctul de Frontieră Naidăş, a unor ţigări achiziţionate din Serbia şi distribuirea acestora pe 'piaţa neagră', în cea mai mare parte pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş.
În acelaşi timp gruparea infracţională şi-a cristalizat şi poziţia în lumea interlopă din zonă, obţinându-se date certe privind implicarea în activităţi pe linie de violenţă.
În baza probelor obţinute în cauză, la data de 9.11.2011, din dispoziţia procurorului Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism-Biroul Teritorial Caraş-Severin, aproximativ 60 de poliţişti şi jandarmi au descins în locaţiile folosite de zece suspecţi, pe raza oraşului Oraviţa şi a unor localităţi limitrofe.
În prezent percheziţiile sunt în desfăşurare, iar la finalizarea acestora cei zece suspecţi vor fi conduşi pentru audieri la sediul DIICOT Reşiţa.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire în grup infracţional organizat, sprijinire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă.

marți, 8 noiembrie 2011

Timisoara / Peste jumatate de milion de absente scolare in judetul Timis

Timisoara - 500.176 de absenţe au acumulat elevii din judeţul Timiş de-a lungul lunii octombrie, conform datelor centralizate la Inspectoratulc Şcolar Judeţean Timiş.
225.700 dintre absenţe au fost până la urmă motivate.
Ciclul primar a adunat 27.597 de absenţe, dintre care 14.300 motivate.
O dată cu trecerea la gimnaziu creşte şi numărul absenţelor la ordinul sutelor. De mii. Adică 103.439 de absenţe, e adevărat - 48.288 au fost motivate.
La liceu însă a fost grosul absenţelor: 329.249, în total, 154.322 motivate şi 174.927 nemotivate.
În topul instituţiilor de învăţământ fruntaşe la absenţe în judeţul Timiş se află Colegiul Tehnic IC Brătianu, urmat de Grupul Şcolar Aurel Vlaicu din Lugoj şi Grupul Şcolar de Industrie Alimentară.
Cum în judeţul Timiş sunt în jur de 103.000 elevi, vorba inspectorului şcolar general, Marin POPESCU, din absenţele readunate şi reîmpărţite ar reieşi că o zi din luna octombrie toţi elevii din judeţul Timiş au lipsit de la şcoală.

Timis / Cainele anti-tigari netimbrate

Poliţiştii timişeni au reuşit depistarea în trafic a unui autocamion în care se aflau, ascunse în locuri improvizate, 2500 de pachete de ţigări cu timbru necorespunzător, fără documente de provenienţă.
În ziua de 08.11.2011, în jurul orei 15.45, poliţiştii rutieri au depistat pe DN 6 în localitatea Remetea Mare un autocamion condus de V. Vasile, de 50 de ani din comuna Ponoarele judeţul Mehedinţi.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti împreună cu reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române a reieşit faptul că acesta nu deţinea licenţă de transport rutier marfă, fapt pentru care s-a dispus măsura reţinerii plăcuţelor cu numerele de înmatriculare în vederea indisponibilizării autovehiculului.
Fiind în continuarea verificărilor poliţiştii au descoperit în cabina autocamionului mai multe pachete de ţigări netimbrate, fapt pentru care au folosit un câine specializat în depistarea substanţelor interzise, într-un compartiment aflat deasupra cabinei fiind depistate peste 2.500 de pachete de ţigări timbrate necorespunzător de provenienţă Ucraina, în valoare de aproximativ 25.000 de lei.
Totodată poliţiştii au mai descoperit şi alte compartimente ascunse dar în care nu se aflau ţigări.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, de asemenea întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării.

Timisoara / Conditii europene de chirurgie maxilo-faciala

Proiectul “Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea ambulatoriului clinicii de chirurgie cranio-maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara” în valoare totală de 2.971.611,23 lei a fost finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Pe parcursul celor 13 luni de implementare a proiectului (19.10.2010-19.11.2011) au fost realizate lucrări de reabilitare, iar ambulatoriul a fost dotat cu echipamente medicale (unituri dentare, truse instrumentar consultaţie şi intervenţie, lampe sterilizatoare cu ultraviolete pentru încăperi, maşină developat filme mici şi filme radiologice dentare, etc.), precum şi mobilier specific infrastructurii de sănătate, rezultând astfel o suprafaţă utilă de 296,14 mp în care vor funcţiona 4 cabinete medicale şi alte spaţii specifice ambulatoriului (cabinet radiologie şi imagistică, cabinet pansamente, cabinet asistente, grupuri sanitare, etc.). Totodată, în cadrul acestui proiect au fost create facilităţi privind accesul persoanelor cu dizabilităţi, montându-se o platformă servoscară şi un grup sanitar special.
Reabilitarea şi dotarea ambulatoriul clinicii de chirugie cranio-maxilo-facială din cadrul Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara va muta centrul de greutate al tratamentului medical din spital către ambulatoriu şi va reduce durata de spitalizare şi de diagnosticare conducând astfel la creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pentru tratarea bolnavilor ce suferă de afecţiuni specifice zonei oro-maxilo-faciale înmunicipiul Timişoara, în judeţul Timiş, regiunea de vest, dar şi în regiunile limitrofe din vestul ţării.

Timis / Abunaja, Said si Ali de la ... Lenauheim

La data de 7 noiembrie 201, în jurul orei 8.30, poliţiştii Secţiei 12 Poliţie Rurală Periam, au fost sesizaţi telefonic cu privire la faptul că între localităţile Lenauheim şi Bulgăruş sunt trei persoane de sex masculin ce par a fi suspecte.
În urma celor sesizate poliţiştii s-au deplasat la locul indicat împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga unde i-au depistat pe M. Abunaja, de 21 de ani, din Faisen Gaza, Said M., de 20 de ani, din Tunisia, şi Ali M., de 20 de ani, din Maroc.
Poliţiştii din cadrul Sectorului de politie de frontieră Lunga vor continua cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care cei trei au ajuns pe teritoriul României.
Cu grijă - am spune noi.

Timisoara / 1000 de salcami pentru Herghelia de la Izvin

SC Arhive Logistic Banat SRL, in parteneriat cu Directia Silvica Timis, demareaza un proiect de voluntariat ce vizeaza refacerea suprafetelor impadurite din judetul Timis.
Initiativa din aceasta saptamana se doreste a fi o prima etapa dintr-un sir de evenimente ce urmaresc sa atraga atentia asupra beneficiilor reciclarii hartiei si a modului in care aceasta poate contribui la extinderea zonei verzi din jurul oraselor.
Proiectul ,,O padure din hartie” se va desfasura la Herghelia Izvin, in data de 12 noiembrie 2011, ora 9, unde cei 100 de voluntari ai Garzii de Mediu Timis, Grupului Scolar Agricol Iulian Dracea, Colegiului Silvic ”Casa Verde” si ai Scolii cu clasele I-VIII nr.18, toate din Timisoara, vor planta 1.000 de puieti de salcam, oferiti de catre Directia Silvica Timis.
Sustinerea acestui proiect se realizeaza din fondurile obtinute din reciclarea maculaturii rezultate in urma prelucrarii arhivelor institutiilor mai sus mentionate. Arhive Logistic Banat este cel mai mare furnizor de servicii de arhivare din Timisoara si detine singurul depozit de arhiva, din oras, avizat de catre Arhivele Nationale.
Plecarea se va face din parcarea Salii Constantin June, la ora 9:30.

Banat / Toate zborurile vin la Timisoara

Asociația Aeroporturilor din România organizează în perioada 10-11 noiembrie 2011 cea de-a 19-a Adunare Generală. Acest eveniment va avea loc la Timișoara, hotel Continental - North Star Resort.
Pe lista de invitați la lucrările Adunării din acest an se află Anca Daniela Boagiu, Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, reprezentanți ai Direcției Generale Aviație Civilă, ai Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratele Generale ale Poliției Române și Poliției de Frontieră, Ministerului Finanțelor Publice - Autoritatea Națională a Vămilor, președinți ai Consiliilor Județene, directori generali ai Aeroporturilor civile din România, reprezentați ai Autorității Aeronautice Civile Române, ai companiilor aeriene, ROMATSA și ai agenților aeronautici din țară și străinătate.

Timisoara / Consulatul german va ramane o institutie cu norma intreaga

Berlin - În ciuda zvonurilor contradictorii, hotărârea este acum oficială: consulatul german din Timişoara va rămâne o instituţie cu normă întreagă.
Preşedinta grupei parlamentare româno-germane, Dr. h. c. Susanne Kastner, se declară liniştită şi foarte mulţumită de succesul înregistrat de eforturile ei.
Conform zvonurilor, închiderea consulatului german din Timişoara/România era deja o chestiune hotărâtă. Acest lucru n-a împiedicat-o, însă, pe Dr. h. c. Susanne Kastner să se impună pentru păstrarea reprezentanţei germane în România. În cadrul nenumăratelor întâlniri, dialogurilor informale şi scrisorilor, preşedinta grupei
parlamentare româno-germane şi în acelaşi timp o veche prietenă a României şi-a afirmat cu tărie poziţia pentru păstrarea consulatului.
Munca a fost şi răsplătită. După un efort de săptămâni întregi şi acţiuni concentrate în domeniul politic, economic şi cultural, a fost anunţat în sfârşit în mod oficial: păstrarea consulatului de la Timişoara este asigurată. 'Mă bucur foarte mult că am putut convinge Ministerul German de Externe că reprezentanţele cu normă întreagă din Timişoara şi Sibiu realizează o muncă la care nu putem renunţa.' afirmă Susanne Kastner.
În ultima perioadă viitorul consultatului din Timişoara era pus sub semnul întrebării. De curând părea să fie în primejdie chiar şi consulatul general de la Sibiu. 'Deşi Sibiu-ul va fi retrogradat la statutul de consulat, rămâne un consulat cu normă întreagă.' Cu aceste acţiuni este asigurată prezenţa în teritoriu, după cum reiese din concluziile preşedintei Kastner. În acest context, există, însă, şi elemente mai puţin fericite. Faptul că nu au rămas acelaşi cifre la ajustarea personalului din cele două instituţii este într-adevăr regretabil. Cu toate acestea păstrtarea consulatelor reprezintă în primă linie un succes şi un motiv de bucurie.
'Fără sprijinul important obţinut din mediul politic, economic şi cultural, nu am fi reuşit să schimbăm hotărârea Ministerului German de Externe.' le mulţumeşte Kastner tuturor celor implicaţi în această acţiune.

Extern / Cel mai mare asteroid din ultimii 35 de ani

California - Iată o imagine a asteroidului 2005 YU55 capturată la 7 noiembrie de NASA.
În această noapte, la aproximativ 325,000 km de Pământ, la ora 2.28, ora României, asteroidul va fi cel mai mare care trece atât de aproape din anul 1976.
Asteroidul 2005 YU55 are 400 de metri în diametru şi va trece la aproximativ 324,600 km de planetă.
NASA a ţinut să sublinieze în comunicatele de presă că asteroidul nu reprezintă nici un pericol pentru Pamant. Traiectoria obiectului este acum bine cunoscut şi nu există nici un risc de coliziune.
Experţii intenţionează să profite de eveniment pentru a obţine mai multe informaţii despre 2005 YU55.
Deşi studiază de ani de zile asteroizii, le lipsesc multe informaţii despre structura, compoziţia, forma obiectului, etc.
NASA intenţionează să finalizeze datele în această noapte prin observarea asteroidului prin antena radar de la Observatorul Arecibo din Puerto Rico.
În acest scop, experţii NASA vor trimite undele radio până în 2005 YU55 şi le vor capta la revenirea lor prin intermediul antenelor.
Imaginea asteroidului pe care o vedeţi a fost capturată pe 7 noiembrie, cand a fost la 1.380.000 km de Pământ. Aceasta aparţine telescopului Goldstone din California.

Timisoara / Probleme tehnice la cazierul judiciar

Din cauza unor probleme de natura tehnică, programul de lucru al ghişeului de eliberare a cazierului judiciar va suferi modificări.
Astfel, în ziua de Joi, 10 noiembrie 2011, începând cu ora 12.00, şi până luni, 14 noiembrie 2011, nu vor putea fi eliberate cazierele judiciare.
Altfel, programul de lucru cu publicul este de luni până joi, între orele 08.30 - 12.00 şi 13.00 - 16.15 , iar vinerea între orele 09.00- 11.00 şi 12.00- 13.45.