Se afișează postările cu eticheta remetea mare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta remetea mare. Afișați toate postările

miercuri, 25 ianuarie 2012

Liliana Ardelean lanseaza Jurnalul calugaritei

Timisoara - Vineri, 27 ianuarie, de la ora 12, în sala de cenaclu a Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România şi a revistei Orizont (Piaţa Sf.Gheorghe nr. 3), va avea loc lansarea volumelor Jurnalul călugăriţei şi Secvenţe... de culise - poveştile unei secretare, de LILIANA ARDELEAN. Citeste mai departe

duminică, 13 noiembrie 2011

Timis / A traversat neregulamentar. Ultima oara

În data de 12.11.a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 6 între comunele Izvin şi Remetea Mare avut loc un accident rutier.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care a constat că A. Mihail Florian, de 23 ani, din Recaş, conducător auto, a surprins şi accidentat mortal pietonul L. Gavril, de 53 ani, din Sînnicolau Mare, care a traversat strada în fugă, fără să se asigure, prin spatele unui alt autoturism care circula regulamentar din sens opus.
Poliţiştii i-au întocmit conducătorului auto dosar penal pentru omor din culpă în care efectuează cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc nefericitul eveniment.

marți, 8 noiembrie 2011

Timis / Cainele anti-tigari netimbrate

Poliţiştii timişeni au reuşit depistarea în trafic a unui autocamion în care se aflau, ascunse în locuri improvizate, 2500 de pachete de ţigări cu timbru necorespunzător, fără documente de provenienţă.
În ziua de 08.11.2011, în jurul orei 15.45, poliţiştii rutieri au depistat pe DN 6 în localitatea Remetea Mare un autocamion condus de V. Vasile, de 50 de ani din comuna Ponoarele judeţul Mehedinţi.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti împreună cu reprezentanţii Autorităţii Rutiere Române a reieşit faptul că acesta nu deţinea licenţă de transport rutier marfă, fapt pentru care s-a dispus măsura reţinerii plăcuţelor cu numerele de înmatriculare în vederea indisponibilizării autovehiculului.
Fiind în continuarea verificărilor poliţiştii au descoperit în cabina autocamionului mai multe pachete de ţigări netimbrate, fapt pentru care au folosit un câine specializat în depistarea substanţelor interzise, într-un compartiment aflat deasupra cabinei fiind depistate peste 2.500 de pachete de ţigări timbrate necorespunzător de provenienţă Ucraina, în valoare de aproximativ 25.000 de lei.
Totodată poliţiştii au mai descoperit şi alte compartimente ascunse dar în care nu se aflau ţigări.
Persoana în cauză a fost condusă la sediul poliţiei unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de contrabandă, de asemenea întreaga cantitate de ţigări fiind ridicată în vederea confiscării.

sâmbătă, 9 iulie 2011

Timişoara / Cum va arăta Centrul Intermodal Johnny Weissmuller?

Adetim a postat pe site Masterplanul Centrului Intermodal Johnny Weissmüller , proiectat de către PLANCONTROL , în ceea ce priveşte zona de 100 hectare pe care se va ridica Platforma intermodală Johnny Weissmuller de lângă Timişoara, mai exact la Remetea Mare.

Motivaţia platformei intermodale o constituie faptul că cea mai mare parte a bunurilor de consum europene sunt produse în Orientul Îndepărtat şi transportate în Europa prin Marea Mediterană.
Un traseu mai scurt de aprovizionare, prin Marea Neagră şi portul Constanţa, înseamnă un mod mult mai rapid şi mai ieftin de mărfuri de transport.
Cum axa de transport principal în Europa de Est, existentă sau în construcţie, trece prin Timişoara şi judeţul Timiş, Timişoara situându-se la jumătatea distanţei dintre Constanţa şi Viena, fiind şi principalul oraş din zona de cooperare economică Dunăre-Criş-Mures-Tisa , Timişoara are numeroase legături rutiere şi feroviare pentru întreaga regiune.
100 Ha de spaţiu pentru logistică, producţie şi depozitare, cu încă 1000 de hectare disponibile de jur împrejur, cu acces rapid la coridorul IV pan-european, Centrul Intermodal Johnny Weissmuller este deocamdată doar un proiect.