Concertul pe care Al Di Meola urma sa il sustina la Timisoara, vineri, 13 Mai 2011, este reprogramat pentru data de 6 iunie , aceeasi ora si aceeasi locatie, artistul primind vestea ca tatal sau a decedat in 11 Mai, seara. Acesta a parasit Haga chiar inainte de a urca pe scena, pentru a fi prezent la inmormantarea tatalui sau.
Dupa intalnirea din 2006 cu publicul timisorean si echipa de voluntari PLAI, Al di Meola a dorit sa revina in Timisoara inca de atunci. Putini chitaristi au revolutionat atat de mult stilul interpretativ ca Al Di Meola. Indragostit de jazzul fusion experimental, Al Di Meola este astazi unul dintre cei mai proeminenti reprezentanti ai genului. Al Di Meola va cânta pe scena Filarmonicii alături de trupa sa, New World Sinfonia. A colaborat cu artisti valorosi precum Chick Corea, Luciano Pavarotti, Paco de Lucia, Phil Collins, Santana, John McLaughlin, Jimmy Page, Stevie Wonder sau Jean Luc Ponty. Printre realizarile sale de marca se numara albumele inregistrate cu Return to Forever, trupa lui Chick Corea, proiectul Super Guitar Trio, care l-a adus alaturi de alti 2 chitaristi celebri, Paco De Lucia si John McLaughlin sau trio-ul The Rite Of Strings, cu Jean-Luc Ponty Si Stanley Clarke. Revista Guitar Player Magazine l-a clasat de patru ori pe primul loc in topul celor mai buni chitaristi de jazz ai tuturor timpurilor.
marți, 10 mai 2011
Râsul lumii
Patru prieteni în vacanţă, la hotel, neavând prea mulţi bani, hotărăsc să
doarmă câte doi în cameră.
Unul din ei se ştia că sforăie atât de cumplit, aşa că au convenit să
doarmă în cameră cu el pe rând, fiecare câte o noapte.
A doua zi dimineaţa, vine primul care a avut „onoarea”, cu ochii roşii,
părul răvăşit, obosit mort:
- N-am putut dormi toată noaptea, am stat în fotoliu şi m-am uitat la el.
A doua zi, următorul, rupt de somn şi el:
- Cum să dormi, se clatină acoperişul de la sforăitul ăstuia, am stat toată
noaptea în fotoliu şi m-am uitat la el.
A treia zi, vine al treilea proaspăt, odihnit, bine dispus. Ceilalţi miraţi:
- Cum ai reuşit să te odihneşti?!?
- Simplu. Înainte de a ne băga în pat, l-am strâns tare în braţe, l-am
sărutat dulce şi i-am spus noapte bună.
N-a închis un ochi toată noaptea.

Timişoara / Trei zile de armament, vânătoare, pescuit şi sport la Centrul Regional de Afaceri
Timişorenii pasionaţi de armament, vânătoare, pescuit şi sport - şi nu numai - vor beneficia de o premieră chiar şi naţională în zilele de 13 - 15 mai, când pot vizita expoziţia cu vânzare "Gun&Fun", manifestare dedicată în primul rând bărbaţilor. Sau cum spune directorul Florin Geamănu, prima expoziţie de vânătoare pentru bărbaţi, dar organizată de femei. Vreme de trei zile, de la 11 până la 19, la Centrul Regional de Afaceri, printre cei peste 30 de expozanţi, se va găsi câte ceva pentru fiecare, de la o căţărare pe un panou de 7 m înălţime, la tir cu arcul, la concurs de abilităţi pe bicicletă, până la sfaturi despre ce şi cum trebuie făcut pentru a primi un permis de port-armă sau la a privi replicile de arme medievale. Biletul de intrare costă 5 lei, iar pensionarii şi copiii sub 14 ani accesul este gratuit.
Timişoara / Alee a prieteniei româno-cehe în Piaţa Crucii
Martin LICENIK - atașatul economic al Ambasadei Republicii Cehe în România, însoțit de Ștefan Moțec – consulul onorific al Republicii Cehe la Timișoara și de Ales Buzu – om de afaceri, s-a întâlnit cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș în cursul zilei de vineri, 6 mai, .
Scopul principal al vizitei a fost prezentarea și discutarea detaliilor organizării la Timișoara, în perioada 1-2 iunie a.c. a unui eveniment ceh: un seminar de horticultură și inaugurarea aleii prieteniei româno-cehe.
Menuța IOVESCU, Director General al CCIAT, a făcut o scurtă prezentare a relațiilor de colaborare ale CCIAT cu organizații din Cehia, exprimând dorința de intensificare a schimburilor comerciale și de echilibrare a balanței de comerț exterior.
În ceea ce privește investițiile cehe în județul Timiș, la 31 decembrie 2010 erau înmatriculate la Registrul Comerțului un număr de 13 societăți comerciale cu asociați din Cehia, cu un capital social subscris de 220.911 euro.
La seminarul de horticultură vor fi prezenți specialiști și reprezentanți a 5 firme de profil din Cehia, care vor prezenta ultimele noutăți și inovații în domeniu. Seminarul va fi urmat a doua zi de un parteneriat de afaceri, cu participarea firmelor românești interesate în a iniția relații de colaborare cu omologii cehi.
Parcul din Piaţa Crucii este locul unde va fi amenajată aleea prieteniei, străjuită pe margini de arbori ornamentali, donație a unei companii cehe al cărei reprezentant a foat prezent la întâlnire.

Elevi de 5000 de lei şi elevi de 220 de lei în învăţământul din Timişoara
La şedinţa Consiliului Local Timişoara care s-a desfăşurat pe data de 10 mai, primarul Gheorghe Ciuhandu a declarat că până în prezent statul cheltuia anual pentru un elev la unele licee timişorene nu mai puţin de 5000 de lei, în vreme ce la alte instituţii de învăţământ de acelaşi gen din municipiul de pe Bega pentru alţi elevi se consuma doar suma de 220 de lei "per capita". Chiar dacă ştie că diferenţa dintre valoarea educaţiei primite la un liceu de periferie este considerabilă faţă de cea de la o instituţie de renume a învăţământului timişorean, totuşi diferenţa dintre un elev de 5000 de lei şi celălalt elev de 220 de lei este prea mare pentru a nu bate la ochi şi pentru a nu se încerca nu o egalizare, dar măcar o apropiere a celor două extreme.
Familii din istoria Timişoarei: Anastasescu
Vineri, 13 mai 2011, de la ora 19, în Sala Barocă, în organizarea Muzeului de Artă Timişoara şi a Muzeului Presei "Sever Bocu" Jimbolia, va avea loc a doua prezentare din seria Familii din istoria Timişoarei.
În centrul atenţiei se va afla familia Anastasescu. Marius Anastasescu, ofiţer combatant în Primul Război Mondial, a fost un distins magistrat, recunoscut pentru cinstea şi integritatea sa morală; soţia sa era descendentă a lui Iancu Jianu.
Fiul său, Decebal Anastasescu, va împlini în luna iunie 85 ani. A fost unul dintre protagoniştii manifestaţiei promonarhiste spontane şi împotriva Armatei Roşii din 10 mai 1945, fiind arestat, înaintea bacalaureatului, alături de alţi colegi şi directorul Liceului C.D. Loga (Vasile Mioc) şi închişi în Sala Barocă. Se va întoarce în această sală, pentru a rememora acele momente dramatice, după 66 de ani. A absolvit Facultatea de Construcţii din Timişoara în 1950 (şef de promoţie). În urma refuzului de a deveni informator, în 1959 va fi exclus definitiv din învăţământul superior. Vârful carierei profesionale îl reprezintă participarea, în 1972, în calitate de raportor pentru Blocul de Est, la Conferinţa Internaţională de la Bethlehem (S.U.A.), cu lucrarea "General Rewiew of Standards for Concrete Buildings in East European Countries – State of Art Report”. Printre structurile de beton armate proiectate se numără: în Timişoara - hotelurile "Central" şi "Continental" (S+P+15E), Spitalul Clinic Judeţean, Universitatea de Vest (corpul înalt), podul Michelangelo; Lugoj – turnul de susţinere al castelului de apă (500 mc); Băile Herculane – hotel "Hercules"; Reşiţa (Moroasa) – clădirile turn (S+P+8E) etc.
După cutremurul din 4 martie 1977, pentru o lună de zile, a făcut parte din una dintre echipele de constatare a avariilor clădirilor din Bucureşti, în special multietajate, participând la elaborarea proiectelor de consolidare a două imobile. În februarie 1990, a fost ales, prin vot deschis al membrilor C.P.U.N., în funcţia de prefect al judeţului Timiş.

luni, 9 mai 2011
Timişoara / Conferinţă Internaţională de Psihologie Aplicată
Ediţia a VII-a a Conferinţei Internaţionale de Psihologie Aplicată Eupsiro 2011, având ca temă centrală “Psihologia aplicată şi lumea profesiilor”, va avea loc în perioada 12 - 15 mai, în Timişoara, la Hotel Boavista.
Deschiderea ştiinţifică se va desfăşura vineri de la ora 9, după care programul va cuprinde lucrul pe secţiuni şi workshopuri, sesiune de postere şi expoziţii, precum şi conferinţa Prof.dr. Nicolae Mitrofan, "Dezvoltarea personala in mediul academic", seria de workshopuri continuând şi sâmbătă dimineaţa. Închiderea ştiinţifică Eupsiro 2011 se va consemna a doua zi la miezul zilei, când se vor acorda şi premiile „YSP”. Conferinţa internaţională este prevăzută şi cu un bogat program social, manifestarea derulându-se pe acest plan până la sfârşitul weekendului.

Timişoara / Lavinia Miloşovici, în Gymnastics Hall of Fame
Cinci legende ale gimnasticii mondiale vor fi onoratr de către International Gymnastics Hall of Fame. Ceremonia va avea loc la 14 mai 2011, la Petroleum Club din Oklahoma City.
Clasa anului 2011 include:
Alexander Tkatchev (RUS) - 12 medalii mondiale şi olimpice, de la 1978 la 1981
Lavinia Lavinia Miloşovici (ROM) - 19 medalii mondiale şi olimpice, de la 1991 la 1996
Leonid Arkayev (RUS) - antrenor legendar al Rusiei Sovietice şi al echipelor olimpice, de la 1972 la 2004
Steffi Kraeker (GER) - 10 medalii mondiale şi olimpice, între 1976 şi 1981
Michel Leglise (FRA) va fi decorat cu Ordinul Internaţional de Merit pentru contributiile sale ca şi consilier medical pentru Federaţia Internaţională de Gimnastică timp de 30 de ani.
În ultimii paisprezece ani, 73 de stele ale gimnasticii mondiale, reprezentând 19 ţări, au fost oficializate în Hall of Fame.
IGHOF este situat la Muzeul de Stiinta din Oklahoma City, SUA.
Printre numele româneşti prezente până acum se numără Nadia Comăneci, Ecaterina Szabo, Teodora Ungureanu, Daniela Silivaş, Simona Amânar, Octavian Belu.
Cele 73 de staruri ale gimasticii mondiale prezente în International Gymnastics Hall of Fame

Timişoara / POLI - URZICENI 3 - 1. Urmează Meciul Vieţii
Rezultate / Ultimele două etape ale campionatului
1. Oţelul Galaţi 32 19 7 6 43-24 64
2. FC Timişoara 32 16 15 1 58-35 63
CLASAMENT
Etapa 32
FC RAPID Bucuresti - FCM Tg. Mures 1 - 1
FC SPORTUL STUDENTESC - FC Brasov 1 - 2
CS PANDURII Tg. Jiu - FC UNIVERSITATEA Cluj 2 - 0
CS GAZ METAN Medias - FC STEAUA Bucuresti 0 - 0
FC CFR 1907 Cluj - ACF GLORIA 1922 Bistrita 2 - 2
ACS VICTORIA Branesti - FC OTELUL Galati 1 - 2
FC Timisoara - CS UNIREA Urziceni 3 - 1
FC U Craiova - FC DINAMO 1948 Bucuresti 0 - 2
FC ASTRA Ploiesti - SPORTING CLUB Vaslui
Etapa 33
FC “U” CLUJ – FC RAPID
FC STEAUA – FCM TG. MURES
CF GLORIA 1922 BISTRITA – FC “U” CRAIOVA
FC OTELUL GALATI – FC TIMISOARA
FC DINAMO 1948 – FC VICTORIA BRANESTI
FC UNIREA URZICENI – FC ASTRA PLOIESTI
FC VASLUI – FC SPORTUL STUDENTESC
FC BRASOV – CS PANDURII TG. JIU
CS GAZ METAN MEDIAS – FC CFR 1907 CLUJ
Etapa 34
FCM TG. MURES – FC “U” CLUJ
CS PANDURII TG.JIU – FC VASLUI
FC RAPID – FC BRASOV
FC CFR 1907 CLUJ – FC STEAUA
CS VICTORIA BRANESTI – CF GLORIA 1922 BISTRITA
FC “U” CRAIOVA – CS GAZ METAN MEDIAS
FC TIMISOARA – FC DINAMO 1948
FC ASTRA PLOIESTI – FC OTELUL GALATI
FC SPORTUL STUDENTESC – FC UNIREA URZICENI

Timişoara / S-a stins din viaţă prozatorul şi jurnalistul MIOMIR TODOROV
Comitetul de Conducere al Filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România anunţă cu profundă tristeţe plecarea dintre noi a prozatorului şi ziaristului MIOMIR TODOROV.
Născut la 6 aprilie 1951 în comuna Diniaş, jud. Timiş, MIOMIR TODOROV a studiat la şcoala generală din localitatea natală şi Liceul “Dositei Obradovici” din Timişoara. A absolvit Facultatea de Filologie, Universitatea din Bucureşti (1970–1974).
A fost profesor la şcoala din Ravnic, apoi la cea din Diniaş, redactor la Studioul de Radio din Timişoara, secţia sârbă, şi corector la revista „Književni život”.
A colaborat la “Književni život”, „Banatske novine”, „Orizont” etc.
A publicat volumul Postajanje/ Devenirea, Bucureşti, Editura Kriterion, 1988. A fost prezent în diverse antologii editate în România şi Serbia.
Prin dispariţia lui MIOMIR TODOROV, comunitatea scriitoricească timişoreană pierde un coleg minunat, un prozator şi un jurnalist cu o voce distinctă, inconfundabilă.

O româncă, pe scenele de la New York
Femeia Zilei / Mihaela Mihuţ
Mihaela Mihuţ s-a născut în satul bistriţean Căianu. Tatăl Mihaelei, Ioan Mihuţ, era preot în judeţul Bistriţa. Acum, este preot în Detroit, Camelia Mihuţ - sora, doctoriţă în Grecia, iar Mihaela Mihuţ predă actoria unei clase la Thomas G. Waites Studio în New York şi are la activ roluri în filme de succes. Familia a emigrat în 1983. După 1989, Mihaela s-a întors în România, pentru studii şi a fost admisă la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie Bucureşti, la clasa prof. Dem Rădulescu.
Ultimul rol este cel din MANIPULARE, o premieră de Victoria E. Calderon despre lupta unei femei pentru libertate şi auto-descoperire, spectacol prevăzut să aibă avanpremiera Off-Broadway, la 14 mai, înainte de deschiderea oficială de la 16 iunie, la Cherry Lane Theatre.
.

Timişoara / Conferința “Calitatea în învăţământul superior“
Conferința “Calitatea in invatamantul superior“ este cea de-a doua conferință a proiectului cu caracter naţional şi internaţional “Dimensiunea Social – Educaţională din perspectiva studenţilor” – DSE, organizat de OSUT și are loc în perioada 13-15 mai 2011. Scopul acestei conferințe este de a aduce în rândul studenților ca subiect de discuție calitatea învațamântului superior aplicată la realitățile educaționale din Universitatea de Vest din Timișoara prin crearea unui dialog pe această temă, între studenți și profesori, între experți în calitatea învățământului superior și factori de decizie din Universitatea de Vest din Timișoara.
Conferința este structurată în două părți: o parte formată din prezentări ale experților din domeniul asigurarii calității în învațamântul superior și o parte practică formată din două workshop-uri la care vor participa studenți și cadre didactice în vederea obținerii unor concluzii cu privire la îmbunătățirea calității în învațamântul superior. Cele două workshop-uri au următoarele teme:
*Modalități de implicare a studenților în asigurarea calității în Universitate
*Impactul calității actului educațional asupra gradului de angajabilitate a studenților.
Deschiderea conferinței “Calitatea în Învățământul Superior” are loc vineri, 13 mai, de la ora 9, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Eugen Todoran”, bulevardul Vasile Pârvan nr. 4A, Timișoara.

URMĂRIT INTERNAŢIONAL PRINS DE POLIŢIŞTII TIMIŞENI
Poliţiştii din cadrul Compartimentului Urmăriri au reuşit reţinerea unei persoane aflate în urmărire internaţională. La data de 9 mai, poliţiştii au reuşit depistarea şi reţinerea pe Calea Şagului, din Timişoara ,a lui Ion V., de 36 ani, din comuna Licurici, judeţul Gorj, pe numele căruia existau trei mandate de executare a pedepsei cu închisoarea.
În fapt, începând cu luna noiembrie a anului 2009, acesta a fost depistat de poliţişti în mai multe rânduri în localităţile Sighetul Marmaţiei şi Caransebeş, în timp ce conducea autoturismul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.
Persoana în cauză a fost depusă în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş în vederea ispăşirii pedepsei.

duminică, 8 mai 2011
Timişoara / Adenauer şi De Gasperi, pe malurile Begăi
"Speranţa Europa. Tinerii în căutare de noi căi pentru viitorul lor" este tema centrală a celui de-al 49-lea Congres internaţional al Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, care se desfăşoară la Timişoara, în zilele de 8 şi 9 mai. Printre invitaţii de onoare veniţi în oraşul de pe Bega se află Maria Romana De Gasperi şi Sven+Georg Adenauer, fiica părintelui fondator al Uniunii Europene - Alcide De Gasperi, respectiv nepotul lui Konrad Adenauer, un alt nume dintre părinţii fondatori ai comunităţii europene.
Congresul s-a bucurat şi de atenţia vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, dar şi a lui Gianni Pittella, prim-vicepreşedinte al Parlamentului European, care au transmis mesaje video tuturor jurnaliştilor prezenţi la manifestare, deschiderea fiind găzduită de Consiliul Judeţean Timiş.
Un alt părinte al UE, Robert Schuman, vorbea în 1950 de o Europă care nu poate exista fără o împăcare între Franţa şi Germania. Nu demult, dar tot în 2011, directorul Institutului francez din Timişoara şi-a mărturisit intenţia ca sediul fostului centru cultural să se mute aproape de Centrul Cultural German, la Casa Adam Muller Guttenbrun. Cam asta s-a schimbat în cei peste 60 de ani de construcţie europeană şi de evoluţie socială.
Pe de altă parte, jurnalismul european se află la un moment de cotitură. European Journalists Association trebuie să se readapteze noilor cerinţe continentale în materie de informaţii şi comunicare. Tocmai de aceea, ziariştii prezenţi la Timişoara au printre subiectele de abordat, în afara şi înlăuntrul congresului, teme precum participarea activă la promovarea integrării europene, facilitarea întâlnirilor dintre jurnaliştii europeni, promovarea şi apărarea libertăţii presei europene, facilitarea accesului la informaţii, precum şi crearea unei reţele europene de jurnalişti.

Timişoara / Consilierul local Ciprian Jichici, purtător de cuvânt al tineretului liberal din România
În cursul zilei de sâmbătă, 7 mai 2011, a avut loc, la Bucureşti, Conferinţa Naţională a Tineretului Naţional Liberal (TNL). Evenimentul a marcat o premieră în istoria modernă a PNL: prima conferinţă naţională cu peste 8.000 de participanţi.
Pentru TNL Timiş, conferinţa a însemnat şi o altă premieră: vicepreşedintele PNL Timişoara, consilierul local Ciprian Jichici a fost numit purtător de cuvânt al TNL, adică principalul comunicator public al TNL la nivel naţional, după preşedintele Florin Alexe (reales pentru un nou mandat la Conferinţa din 7 mai).
Totodată, preşedintele TNL Timiş, Liviu Cocean, este, de ieri, membru în Biroul Permanent Naţional al TNL.
La Conferinţa Naţională a TNL s-a folosit, pentru prima dată, noul sistem de numărare electronică a voturilor, unul dintre proiectele majore pe care le-a propus Ciprian Jichici în mandatul său de vicepreşedinte al TNL. În cadrul aceleiaşi întâlniri, au fost adoptate rezoluţia cu privire la transporturi, precum şi manifestul tânărului liberal, ambele fiind propuse de Ciprian Jichici.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)