Se afișează postările cu eticheta recenzor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta recenzor. Afișați toate postările

luni, 24 octombrie 2011

Romania / Recensamantul capetelor (de gospodarie)

Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor se bazează pe propriile declaraţii ale persoanelor.
Secretariatul Tehnic Central al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011 transmite că populaţia trebuie să înţeleagă scopul recensământului şi importanţa acestuia pentru România şi să accepte să fie recenzată. Obiectivul principal este obţinerea de informaţii şi recenzarea TUTUROR persoanelor şi nu aplicarea de sancţiuni.
În acest sens, persoanele nu trebuie să se teamă că vor fi sancţionate dacă nu vor fi găsite acasă. Recenzorii trebuie să facă mai multe vizite la fiecare adresă în vederea contactării tuturor persoanelor, iar persoanele sunt sfătuite să aibă bunăvoinţa de a găsi o modalitate prin care să permită recenzarea lor.
Sancţiunile sunt măsuri de ultimă instanţă, în cazul în care se constată un refuz categoric, exprimat în mai multe ocazii, ca o dovadă clară de rea-voinţă din partea unor persoane. Recenzorii nu aplică sancţiuni. Persoanele care au dreptul de a aplica sancţiuni sunt cele numite prin ordin de către prefecţi sau primari.
Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor trebuie să cuprindă întreaga populaţie, indiferent de vârstă. Prin urmare, toţi copiii trebuie să fie recenzaţi. Nu există nici o restricţie de vârstă în ceea ce priveşte recenzarea, nici o legătură cu dreptul de vot, dreptul la muncă sau cu alte drepturi limitate doar la anumite grupe de vârstă.
Declararea capului gospodăriei este prerogativa exclusivă a membrilor fiecărei gospodării. Această noţiune este definită doar pentru scop statistic pentru a se putea determina şi calcula numărul nucleelor familiale. Prin cap al gospodărie populaţia trebuie să înţeleagă o persoană de referinţă, faţă de care se stabilesc relaţiile de rudenie a tuturor membrilor gospodăriei. Capul gospodăriei poate fi orice membru al gospodăriei în vârstă de 18 ani şi peste.

vineri, 21 octombrie 2011

Romania / De-ale recensamantului

Având în vedere unele informaţii apărute în mass-media privind preluarea codului numeric personal în cadrul procesului de recenzare, precum şi indemnizaţia ce revine diferitelor categorii ale personalului de recensământ, Secretariatul Tehnic Central al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi al Locuinţelor 2011, face următoarele precizări:

Baza legală şi motivarea colectării în cadrul capitolului de identificare a codului numeric personal

Colectarea codului numeric personal în procesul de recenzare este stipulată prin Legea 170/2011 privind aprobarea OUG nr 34/2011 pentru modificarea şi completarea OG 36/2007 privind efectuarea Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor din România în anul 2011.
Art.2. – (1) “Persoanele [ ....] sunt obligate să furnizeze, pe propria răspundere, persoanelor care efectuează înregistrarea în formularele de recensământ datele şi informaţiile prevăzute în programul de recensământ.
(2) Nerespectarea prevederilor alin.(1) atrage răspunderea contravenţională a celor vinovaţi.”
Articolul 12 din OUG 34/2011 precizează:
“În vederea asigurării exhaustivităţii înregistrării persoanelor şi a calităţii datelor, la recensământ sunt prelucrate codul numeric personal, precum şi etnia, religia şi limba maternă, cu respectarea prevederilor Legii nr 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificările şi completările ulterioare”.
Colectarea asigură:
- determinarea populaţiei stabile a României
- determinarea migraţiei internationale ca element important al estimărilor intercenzitare a populaţiei României (regulamentul CE nr 862/2007 al Parlamentului European şi al Consiliului privind statisticile comunitare din domeniul migraţiei)
- crearea premiselor necesare introducerii/adaptării şi generalizării registrelor statistice în consonanţă cu practica statelor membre ale UE
- măsură de asigurare a exhaustivitătii datelor înregistrate şi de verificare a calitătii datelor, astfel încât să se evite omisiunile sau dubla înregistrare
- facilitatea prelucrării datelor.
În procesul de prelucrare al datelor, informaţiile sunt ulterior anonimizate, numele şi prenumele persoanelor nu sunt înscrise în baza de date, iar recenzorii sunt obligaţi să păstreze confidenţialitatea datelor. Amenzile pe care le riscă dacă încalcă această confidenţialitate sunt între 2000 – 5000 lei, cu posibilitatea agravantă în cazul în care nerespectarea confidenţialitătii are aspecte penale.
Mai mult, în procesul de prelucrare informaţiile vor fi utilizate numai în cadrul sistemului informatic statistic naţional (în interiorul reţelei VPN criptat). La un an după încheierea prelucrării, formularele cu datele individuale vor fi distruse fizic, conform normelor şi procedurilor legale. Informaţiile furnizate de populaţie vor fi utilizate exclusiv în scop statistic, ele nu vor fi comunicate altor instituţii şi nu vor putea fi folosite, în nicio situaţie, de alte instituţii (în scopuri de impozitare/taxare fiscală, de îngrădire sau limitare a unor drepturi, de pierdere a cetăţeniei etc).

Personalul de recensământ

Conform HG nr 1502/2009 Art. 9 referitor la personal prevede:
- alin (1) “Personalul de recensământ este format din recenzori, recenzori-şefi, responsabili de circumscripţii urbane, recenzori pentru recensământul de probă, recenzori pentru ancheta de control”
- alin (2): “Personalul prevăzut la alin (1) este selectat din rândul personalului din primării, al personalului didactic, al specialiştilor în economie, informatică şi în alte domenii, precum şi din rândul pensionarilor, studenţilor şi al altor persoane, având cel puţin studii medii.
In ceea ce priveşte modul de plată al persoanelor care participă la recenzare, art 10 stipulează:
(2) Persoanele prevăzute la art 9 alin (1) primesc pentru activitatea depusă, pe lângă drepturile salariale, o indemnizaţie brută pe zi de activitate, după cum urmează:
a) responsabilii de circumscripţii urbane – 50 lei pe zi de activitate şi lucrează 21 de zile calendaristice;
b) recenzorii-şefi – 50 lei pe zi de activitate şi lucrează 18 zile calendaristice;
c) recenzorii – 50 lei pe zi de activitate şi lucrează 15 zile calendaristice
d) recenzorii care efectuează recensământul de probă – 50 lei pe zi de activitate şi lucrează 15 zile calendaristice;
e) recenzorii care vor efectua ancheta de control – 50 lei pe zi şi lucrează 15 zile calendaristice.
(4) Indemnizaţia prevăzută la alin (2) se acordă într-o singură tranşă, la terminarea lucrărilor. Veniturile din indemnizaţiile prevăzute la alin (2) se impozitează conform Legii nr 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
În aceste condiţii, cuantumul net ce revine unui recenzor pentru cele 15 zile lucrate, în funcţie de categoria profesională din care provine, arată astfel:
- 630 lei pentru recenzorii recrutaţi dintre pensionari
- 561 lei pentru celelalte categorii de recenzori
Aceste sume vor fi încasate după predarea integrală a tuturor materialelor.
Trebuie precizat că şomerii indemnizaţi, persoanele aflate în concediu pentru creşterea copilului şi persoanele ieşite la pensie anticipat nu pot face parte din rândul personalului de recensământ, în conformitate cu reglementările legale.
Pensionarii (inclusiv foste cadre militare) ieşiţi la pensie cu vechime completă pot lucra ca recenzori, în conformitate cu aceleaşi reglementări.
Recenzarea se realizează la reşedinţa/domiciliul populaţiei, de către recenzori.
Populaţia este sfătuită să aştepte vizita recenzorilor şi doar în cazuri excepţionale, dacă aceştia nu s-au prezentat până spre finalul perioadei 20 – 31 octombrie a.c., să se adreseze comisiilor locale de recensământ, care funcţionează la sediile primăriilor, pentru recenzarea în aceste locaţii.
Recenzarea durează 12 zile, nu toate persoanele pot fi recenzate din prima zi.
Totodată, începând din această zi va fi difuzată zilnic, la ora 15, o informare privind progresele înregistrate în procesul de recenzare. Cu data de sâmbătă 22 oct a.c. această informare va fi prezentată sub forma unei declaraţii de presă, la sediul INS din Bdul Libertătii, nr 16, sector 5, Bucureşti, la care mass-media
este invitată să participe.

luni, 8 august 2011

Timişoara / Cum poţi ajunge recenzor pentru recensământul populaţiei?

Avand in vedere dispozitiile Hotararii de Guvern nr. 1502 din 2 decembrie 2009, actualizata, privind organizarea şi desfăşurarea recensământului populaţiei şi al locuinţelor din România în anul 2011, pentru recrutarea recenzorilor, persoanele care doresc sa isi exprime disponibilitatea de a detine aceasta functie si care indeplinesc conditiile prevazute (sa aiba cetatenia romana, să aibă cel puţin 18 ani împlinţi şi cel puţin studii medii, se cunoasca bine limba romana, sa aibă capacitate de efort, să aibă capacitatea să desfăşoare munca în teren şi să fie disponibil zilnic între orele 8-20 pe toată durata desfăşurării recensământului), pot depune solicitarea la Primaria Municipiului Timisoara, etajul 1, Camera Consilierilor, de luni pana vineri intre orele 10-14 iar in zilele de marti si joi si intre orele 15,30 – 17.
Depunerea solicitarilor se va face in perioada 16.08.2011 – 15.09.2011.
Solicitantii vor depune pentru inscriere cerere tip (în copie), actul de identitate (în copie), diploma de studii (în copie), cazierul judiciar (in original).