Se afișează postările cu eticheta posta romana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta posta romana. Afișați toate postările

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Timişoara / 3000 de cărţi colectate de Poşta Română în judeţul Timiş

Compania Naţională Poşta Română a colectat şi donat în 2010 şi 2011 aproape 75.000 de cărţi şi manuale unui număr de peste 80 de şcoli, în special din mediul rural.
În cadrul proiectului 'O carte deschide o lume nouă', aflat la cea de-a doua ediţie, organizat de CNPR în perioada 1 iunie-15 septembrie a.c., s-au strâns, în oficiile poştale, aproape 22.000 de cărţi. Acestea au fost dăruite unui număr de 40 de şcoli din toată ţara.
Prima ediţie a acestei campanii sociale, din anul 2010, s-a bucurat de un real succes, fiind colectate peste 52.000 de cărţi, care au fost dăruite bibliotecilor şcolare.
La cea de-a doua ediţie a campaniei 'O carte deschide o lume nouă', cele mai multe cărţi s-au strâns în oficiile poştale din Bucureşti (4 822), Constanţa (3.886), Timiş (3.000), Galaţi (1.365), Cluj (1.151) şi Bihor (708).

sâmbătă, 11 iunie 2011

Timişoara / Scrisoarea pierdută a europarlamentarului Cristian Buşoi

Sâmbătă dimineaţa. Ora 11, Conferinţă de presă extraordinară. Europarlamentarul Cristian Buşoi. Sediul PNL. Bineînţeles, Timişoara. Subiectul? Conflict cu Poşta Română. Conflict PNL cu PDL. Conflict românesc de dimensiuni europene. Sau invers. Mărul discordiei? Europarlamentarul a dorit să trimită poştal 135.000 de scrisori în judeţul Timiş. Destinatar, aproape necunoscut, adică cetăţenii. Scrisoarea? Două coli ministeriale din hârtie de calitate, tipărite color pe ambele părţi. Conţinut? Sigur nu sunt scrisori de dragoste. De cealaltă parte, Poşta Română. Monstrul de stat, subjugat voinţei PDL. Refuz în a-şi oferi serviciile de distribuire a scrisorilor. Chiar dacă, cu vreo lună în urmă, se pare, a acceptat să o facă cu alte scrisori ale aceluiaşi parlamentar. Cine-i de vină? Europarlamentarul Cristian Buşoi înfierează Poşta Română. Spune că nu sunt manifeste electorale. Nu au nicio legătură cu faptul că vrea să candideze la funcţia de preşedinte a Consiliului Judeţean Timiş. Doar le transmite multă sănătate celor 135.000 de prieteni (cu adresă necunoscută) din judeţul Timiş. Atât şi nimic mai mult. De cealaltă parte, Poşta Română este în weekend. Şi nu se lucrează. Mai sunt şi Rusaliile pe deasupra. Dar miercuri, 15 iunie, va organiza o conferinţă de presă. Tot extraordinară. Şi atunci vom afla de ce s-a pierdut o scrisoare pierdută...