Se afișează postările cu eticheta pensionari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pensionari. Afișați toate postările

marți, 30 august 2011

Timişoara / Distribuire de produse alimentare

Din data de 1 septembrie 2011, va începe distribuirea de produse alimentare din stocurile de intervenţie ale Uniunii Europene, conform Hotărârii de Guvern nr. 600/2009.
Distribuirea se va face în Timişoara, str. Ioan Plavoşin nr. 21 (cartierul Mehala), conform următorului program: Luni: 8 - 14.30,  Marţi: 8 - 17.30,  Miercuri: 8 - 14.30,  Joi: 8 - 16.30, Vineri: 8 - 13.
Categoriile de persoane, cu domiciliul în municipiul Timişoara, care beneficiază de ajutoarele alimentare sunt:
a) beneficiarii de ajutor social,  acordat în baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat;
b) şomerii care beneficiază de indemnizaţie de şomaj acordată potrivit prevederilor Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj;
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi, obţinute din pensie sau, după caz, din pensii cumulate, se află sub 400 lei/lună;
d) persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, neinstituţionalizate.
Actele necesare pentru ridicarea produselor sunt:
Pentru şomeri: buletinul sau cartea de identitate ( copie şi original), precum şi  carnetul de şomer vizat la zi ( copie şi original).
Pentru persoanele cu handicap: buletinul sau cartea de identitate (în  copie şi original), certificatul de încadrare în grad de handicap grav şi accentuat, valabil la data ridicării produselor, (în  copie şi original).
Pentru pensionari: buletinul sau cartea de identitate ( copie şi original), cuponul de pensie din luna curentă sau luna anterioară ( copie şi original).
Se vor distribui făină, mălai, paste făinoase,biscuiţi, orez şi lapte praf.
Relaţii suplimentare la  sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Comunitară, B-dul. Regele Carol I nr. 10,  telefon nr. 0356-416049; 0256-220583.

vineri, 20 mai 2011

Timişoara / Judeţul Timiş a pierdut 10 000 de locuitori. Găsitorului recompensă

În luna martie a anului trecut, în judeţul Timiş erau înregistraţi 203080 salariaţi, pentru ca în aceeaşi lună, dar în 2011, să nu depăşească 195549 salariaţi, conform datelor apărute în buletinul statistic al judeţului Timiş pentru luna martie.
Salariul mediu net era de 1501 lei în a treia lună a lui 2010, pentru ca un an mai târziu să fie de 1472 lei, iar la şomeri situaţia era de 15313 la 7842.
Tot de acolo aflăm că indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a fost de 22,9 la sută în Timiş, în aceeaşi lună a mărţişorului.
Numărul pensionarilor din martie 2010 se situa la nivelul de 143316, între timp ajungând la 148025.
Se poate observa cu uşurinţă cum numărul şomerilor aproape s-a înjumătăţit de-a lungul unui an. Paradoxal, în martie 2010 judeţul Timiş avea mai mulţi salariaţi şi mai mulţi şomeri, pentru ca în 2011 să fie mai puţini angajaţi, dar şi mai puţini şomeri. La o aritmetică simplă, în martie 2010 erau înregistraţi 361709 de "retribuiţi" (203080 salariaţi plus 15313 şomeri, dar şi 143316 pensionari), pentru ca în martie 2011 să ajungă la 351416 (195549 + 7842+148025).
Ceea ce înseamnă că vreo 10 000 de locuitori ai judeţului Timiş s-au pierdut pe undeva şi ori nu-i mai vede nimeni, ori nu mai sunt de găsit.