Aeroportul Internaţional Timişoara 'Traian Vuia' este pregătit pentru sezonul rece, atât pentru asigurarea în bune condiţii a activităţilor de degivrare şi antigivrare a aeronavelor, cât şi pentru a asigura menţinerea pistei la parametri de siguranţă.
Astfel, în prezent există deja un stoc de 12.000 de litri de lichid degivrant (care îndepărtează gheaţă) şi 11.000 de litri de lichid antigivrant (care previne depunerile de gheaţă), urmând ca stocul să fie reînnoit periodic în funcţie de necesităţi. Aeroportul deţine două utilaje de degivrare cu care se efectuează aceste operaţiuni, ori de câte ori este necesar.
Din cauza procedurilor de degivrare pot apărea întârzieri minore de 10-15 minute faţă de orarul anunţat.
Pe lângă asigurarea siguranţei pasagerilor prin degivrarea aeronavelor, Aeroportul Internaţional Timişoara a asigurat deja un stoc de lichid special şi granule destinate combaterii poleiului pe suprafeţele de mişcare din cadrul aeroportului, este vorba de 10.000 de litri, precum şi 5.000 kg de granule.
'Suntem pregătiţi să intervenim cât mai rapid, în condiţiile în care vor apărea fenomenele specifice iernii, atât pentru a proteja suprafeţele aeronavelor, cât şi pentru a asigura menţinerea pistei în stare operaţională. Noi acţionăm în permanenţă pentru a asigura condiţii de securitate maximă pentru operaţiunile desfăşurate pe Aeroportul Internaţional Timişoara-Traian Vuia. Nu vom risca niciodată să înregistrăm un eveniment similar cu cel de la Verona din 1995 Administraţia aeroportului are obligaţia de a asigura respectarea tuturor normelor internaţionale în vigoare în ceea ce priveşte securitatea şi siguranţa pasagerilor, prevăzute de Codul aerian.' spune directorul AIT, Cornel Sămărtinean.
S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara este a doua companie aeroportuară din România, după Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, deservind în 2010 peste 1,13 milioane de pasageri.
Se afișează postările cu eticheta aeroport. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aeroport. Afișați toate postările
marți, 18 octombrie 2011
marți, 20 septembrie 2011
Timişoara / Noaptea automobiliştilor pe aeroportul Traian Vuia
Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia şi Comisia de Automobilism şi Karting (C.A.K.) din cadrul A.C.R. Timiş organizează în perioada 23.09.2011 - 25.09.2011 etapele V şi VI din Campionatul Naţional de Circuit Viteză Urban 2011.
Evenimentul va avea loc în zona platformei Aeroportului în zona de parcare aeronave, între orele 1 şi 5 dimineaţa, pentru a nu afecta traficul aerian de pe Aeroport. Intrarea este gratuită pentru toţi spectatorii.
Deoarece este vorba de incinta unui Aeroport Internaţional, atât concurenţii, cât şi spectatorii trebuie să se supună tuturor măsurilor de siguranţă şi să respecte întocmai indicaţiile personalului de securitate.
Concurenţii înscrişi sunt sportivi care participă la Campionatul Naţional de Circuit Viteză. Până în prezent s-au înscris pentru start 58 de echipe. Şoferii amatori nu au acces cu maşinile personale decât până în parcare. Intrarea în parcare se va face prin parcarea P2, iar spectatorii vor intra în aerogară prin zona de plecări externe, fiind supuşi filtrului de securitate.
Cei care doresc să vadă îndeaproape această cursă automobilistică trebuie să:
- se prezinte la aeroport între orele 23 şi 03.
- să aibe asupra lor documentul de identitate (CI)
- să nu deţină obiecte interzise (armament, obiecte ascuţite, droguri)
- să nu deţină lichide (în zona competiţională va fi un stand cu băuturi răcoritoare şi cafea)
- să treacă prin filtrul de securitate.
Spectatorilor recalcitranţi sau a celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice le va fi interzis accesul în incintă. Premierea concurenţilor va avea loc duminică dimineaţa, în jurul orei 5.

Abonați-vă la:
Postări (Atom)