Se afișează postările cu eticheta Universitatea de Medicină. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Universitatea de Medicină. Afișați toate postările

miercuri, 25 ianuarie 2012

Vienezul Rudolf Mallinger - Doctor Honoris Causa la UMF

Timisoara - Universitatea de Medicină şi Farmacie Victor Babeş din Timişoara va conferi titlul de Doctor Honoris Causa lui Rudolf Mallinger, profesor de histologie şi embriologie la Universitatea de Medicină din Viena şi director al NÖ Forschungs- und Bildungsgesellschaft, Austria. Citeste mai departe

joi, 23 iunie 2011

Timişoara / Premieră naţională postdecembristă: Universitatea de Medicină şi Politehnica vor fuziona într-o singură instituţie

După ce, la începutul anului, au pus bazele unui consorţiu, Universitatea Politehnica şi Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş“ au hotărât să fuzioneze într-o singură instituţie universitară. După cum a declarat Ştefan Drăgulescu, rectorul UMF, senatele celor două unităţi de învăţământ superior timişorene au decis, în întruniri separate, să se demareze negocierile, astfel încât până la sfârşitul lunii septembrie fuziunea să devină o realitate şi în documentele oficiale.