miercuri, 25 iulie 2012

Zilele Timisoarei

Timișoara - Ca în fiecare an, Primăria Municipiului Timişoara organizează o serie de manifestări, pentru a marca data de 3 August, astfel încât timişorenii să se bucure de ziua oraşului lor. *Programul manifestărilor de Ziua Timişoarei

marți, 24 iulie 2012

Uite cum arata Bega arteziana a lui Robu!

bega cantatoareTimișoara - Așa cum a promis în campania electorală, primarul Nicolae Robu a anunțat lansarea studiului de fezabilitate pentru sistemul de spectacol de jocuri de apă, lumină și muzică pe canalul Bega, în zona Flora. Vezi mai departe

luni, 23 iulie 2012

Cat costa un gram de cocaina la Timisoara?

Timisoara - Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara – Serviciul Antidrog şi procurorii DIICOT au realizat o acţiune de prindere în flagrant a numitei V.A.E. în timp ce încerca să comercializeze în municipiul Timişoara aproximativ 300 grame de amfetamină şi cinci comprimate ecstasy. Vezi mai departe

duminică, 22 iulie 2012

NU! Cu sau fara stampila?

Timișoara - Încălcarea drepturilor fundamentale, decapitarea instituţiilor statului, suspendarea Preşedintelui, deciziile luate prin ordonanţe de urgenţă, hotărârile ilegale, încălcările flagrante ale Constituţiei, ameninţările la adresa judecătorilor, îndepărtarea de la valorile Uniunii Europene Vezi mai departe

sâmbătă, 21 iulie 2012

Politia Locala plateste la RATT mai scump ca la taxi

Timișoara - Consiliul Local va supune votului în plen proiectul de hotărâre privind aprobarea normativului de cheltuieli privind dotarea Directiei Politiei Locale Timisoara cu autoturisme necesare desfăsurării activitătilor specifice, respectiv cu un număr de 25 autoturisme. Vezi mai departe

vineri, 20 iulie 2012

Renaste Ripensia Timisoara, dupa 64 de ani?

Timişoara - Luni, 23 iulie, de la ora 15, se va desfășura prima conferință de presă a Asociației Sportive Fotbal Club Ripensia Timișoara, la Hotel Casa de la Rosa(Calea Urseni, nr 16B, în spatele AEM), unde și-au anunțat prezența legende ale fotbalului timișorean și personalități timișorene ale vieții academice, culturale sau de afaceri. Vezi mai departe

joi, 19 iulie 2012

TVR Timisoara sta cu deontologia in fundul PSD

Timișoara - Fostul ministru al Sănătății, Ovidiu Brânzan, acum doar medic și membru PSD, a venit la conferința de presă pentru a invita bănățenii să voteze pentru normalitate. La referendum. Vezi mai departe

miercuri, 18 iulie 2012

Crima langa Catedrala Mitropolitana

Timișoara - Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş au depistat şi reţinut un tânăr la scurt timp după ce a înjunghiat două persoane. Vezi mai departe

sâmbătă, 14 iulie 2012

Puscariasii de la Popa Sapca se calca in picioare

Timișoara - Administraţia Naţională a Penitenciarelor avea înregistrați la penitenciarul din Timișoara, cu regim semideschis şi deschis, la 10 iulie 2012, 1250 de deținuți (dintre care 11 la Secția Buziaș), din cei 29028 câți sunt la nivelul întregului sistem penitenciar din România. Vezi mai departe

vineri, 13 iulie 2012

344 locuri de munca disponibile in judetul Timis

Potrivit datelor rezultate din declaraţiile agenţilor economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 10.220 locuri de muncă, în perioada 12-19 iulie 2012. Locuri de munca disponibile in judetul Timis/Firma/Cod/Meserie/Adresa/Telefon/Studii/Perioada

joi, 12 iulie 2012

Cum si cu ce bani va functiona ACS Poli Timisoara?

Timişoara - Proiectul de hotarare din 12.07.2012 privind aderarea Municipiului Timişoara la Asociatia "Atletic Club Sportiv Recas", modificarea statutului asociaţiei, numirea reprezentantilor in Adunarea Generala si Consiliul Director ale asociatiei redenumită "ACS Poli Timişoara" si aprobarea cotizatiei anuale catre "ACS Poli Timişoara": Vezi mai departe

miercuri, 11 iulie 2012

Prefectura-i sub cod portocaliu. De disconfort

Timişoara - Deşi este caniculă şi lumea se mai relaxează cu un duş sau o ieşire la umbra unui copac aflat departe de Timişoara, Instituţia Prefectului forjează motoarele la turaţie maximă. Citeste mai departe

marți, 10 iulie 2012

Telpark se va desfiinta

Timişoara - Administraţia Domeniul Public din Timişoara are zilele numărate, a dat de înţeles primarul Nicolae Robu, fiind o structură în care "nu are încredere". Cel puţin în formula în care fiinţează în prezent. Citeste mai departe

duminică, 8 iulie 2012

Comisiile speciale al Consiliului Local

Timişoara - Pe lângă comisiile de specialitate standard ale Consiliului Local din Timişoara, mai sunt o serie de comisii, speciale, pentru care au existat negocieri între partidele care au reprezentanţi în Consiliul Local, comisii de altfel nu fără importanţă "strategică" din foarte multe puncte de vedere. Citeste mai departe

Zero absolut la Bacalaureat pentru 4 licee timisene

Timişoara - Dintre cei 6404 de candidaţi la examenul de bacalaureat în judeţul Timiş, conform datelor Inspectoratului Şcolar, au fost prezenţi 5646 de elevi, 758 neprezentaţi şi 13 eliminaţi. 2381 de elevi au reuşit să promoveze Bacalaureatul în judeţul TImiş, în timp ce 3252 au fost respinşi. Citeste mai departe