Începând de astăzi 10 octombrie 2011, Primăria Municipiului Timişoara pune la dispoziţia timişorenilor care folosesc mijloacele de transport în comun, două noi facilităţi.
Astfel, împreună cu Asociaţia Timişoara.ro în parteneriat cu RATT în şapte locaţii unde există chioşcuri RATT de vânzare a biletelor, abonamentelor şi cardurile, a fost introdus acces gratuit la internet pe aparatele mobile sau laptopuri, pentru călători. Conexiunea la internet se face accesând reţeaua www.timisoara.ro. Prin accesul la internet, călătorii pot afla informaţii din trafic, harta transportului în comun şi alte informaţii de interes din oraşul Timişoara.
Chioşcurile legate la wifi gratuit sunt: Traian Grozavescu (Posta Mare, Gara de Nord, Piata Libertatii, Torontalului, Calea Buziasului-AEM, Bulevardul Sudului, Piata 700.
De asemenea, tot de astăzi, 10 octombrie este funcţional şi portalul www.tpltm.ro, unde călătorii pot afla modul optim în care pot ajunge dintr-o parte în alta a oraşului folosind mijloacele de transport în comun. Mai precis, doritorii au opţiunea de a tasta la calculator locaţia din care doresc să plece şi locaţia unde doresc să ajungă pe raza municipiului Timişoara, iar calculatorul le va afişa modul în care traseul dorit poate fi parcurs folosind mijloacele de transport în comun din Timişoara.
De asemenea, site-ul conţine şi hărţile mijloacelor de transport în comun, punctele de vânzare a biletelor, informaţii utile despre transportul public local din Timişoara. Site-ul este bilingv, româno-englez.
Site-ul va putea fi accesat şi de pe www.primariatm.ro şi www.ratt.ro. Pentru a depista şi elimina eventualele disfuncţionalităţi, încă se fac probe tehnice.
Acest portal pentru promovarea mobilităţii cu mijloace de transport în municipiul Timişoara este realizat de Primăria Municipiului Timişoara în cadrul proiectului PIMMS TRANSFER, toate costurile fiind suportante din fonduri din cadrul proiectului.
luni, 10 octombrie 2011
Timişoara / Moldovean cu permis fals de irlandez
Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat un bărbat care a încercat să treacă frontiera la volanul unui autoturism, fără a avea drept de conducere.
În acest weekend, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră Costică T., în vârstă de 49 ani, din judeţul Neamţ, conducând un autoturism marca 'Kia'.
Lucrătorii au solicitat bărbatului pe lângă documentele de călătorie şi prezentarea permisului auto.
Având suspiciuni cu privire la autenticitatea permisului, acesta neîndeplinind condiţiile actelor originale, au fost aprofundate verificările.
În urma verificărilor s-a stabilit că persoana în cauză nu posedă permis, aceasta declarând că şi-a procurat permisul din Irlanda, de la un cetăţean a cărui identitate nu o cunoaste.
În cauză a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice fără permis, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Timişoara / Frontieră + Weekend = 19 migranţi
La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de frontieră timişeni au depistat nouăsprezece persoane care au trecut ilegal frontiera verde a României cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen. În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Lunga, Jimbolia şi Moraviţa au depistat în zona de competenţă, cinci grupuri de migranţi, formate din nouăsprezece bărbaţi, de diferite naţionalităţi.
Persoanele depistate nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română. Lucrătorii noştri au procedat la conducerea acestora, la sediile Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei.
Cu această ocazie s-a stabilit că este vorba despre şapte algerieni, şase marocani, cinci pakistanezi şi un tunisian, cu vârste cuprinse între 20 şi 37 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
În timpul audierilor, cei în cauză au declarat că au recurs la această metodă deoarece doreau să ajungă în Spaţiul Schengen şi nu posedau vizele necesare.
Poliţiştii de frontieră au întocmit lucrare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Timiş / Minorii ilegali de la vamă
Politistii de frontiera timiseni au depistat doua femei care incercau sa scoata ilegal din tara doi minori, ascunsi pe bancheta din spate a unui microbuz.
In data de 08.10.2011, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, s-a prezentat pentru a iesi din tara, Petrisor R, in varsta de 34 de ani, din judetul Timis, la volanul unui microbuz, marca Volkswagen, fiind insotit de 6 pasageri.
Cu ocazia efectuarii controlului asupra microbuzului, lucratorii au solicitat pasagerelor Daniela G. si Olguta B., sa coboare din microbuz, ocazie cu care s-a descoperit ca in spatele acestora, pe bancheta, se aflau doi minori, care in timpul controlului, fusesera acoperiti de cele doua pasagere, cu intentia de a fi scosi ilegal din tara.
Femeile au declarat ca au recurs la aceasta metoda deoarece minorii nu posedau documente de trecere a frontierei.
Politistii de frontiera timiseni au luat masura intreruperii calatoriei persoanelor in cauza si cercetarii celor doua femei sub aspectul savarsirii infractiunilor de participatie improprie la tentativa de trecere ilegala a frontierei de stat.

Timişoara / Târgul Carierelor în Alb
La 11 Noiembrie 2011, între orele 11 – 18, la Clubul Hyperion – Universitatea de Medicina si Farmacie “Victor Babes”, în P-ta Eftimie Murgu Nr. 2, Timişoara, se va derula târgul Cariere în Alb.
Evenimentul Cariere în Alb se adresează medicilor de orice grad şi specializare, farmaciştilor şi asistenţilor de farmacie, medicilor dentişti, balneo-fizio-kinetoterapeuţilor, asistenţilor medicali, personalului medical auxiliar, personalului administrativ, studenţilor în Medicină, în Farmacie şi în Medicină Dentară, reprezentanţilor Medicali, oricui este interesat să îşi dezvolte o carieră în domeniul medical.
Participarea la eveniment este absolut gratuită și nu implică absolut nici o obligație din partea vizitatorilor. Cariere în Alb este locul ideal în care profesioniști din domeniul medical pot interacționa direct cu reprezentanții viitorilor angajatori atât din România cât și din alte țări și pot afla răspunsul la întrebările pe care le au în legătură cu începerea, continuarea și desfășurarea unei cariere în domeniul medical fie în România sau peste hotare.

Timişoara / Programul întreruperilor de curent în regiunea Banat
*10 octombrie – 14 octombrie 2011
Pentru lucrările anuale de reparaţii si intreţinere instalaţii si reţele electrice, precum si posturi de transformare, Enel Distribuţie Banat anunţă intreruperea furnizării energiei electrice in timpul lucrărilor după programul indicat mai jos.
Observaţie: întreruperile în furnizarea energiei electrice vor avea loc în intervalul indicat, dar durata lor nu este determinată încă.
Reţea Timisoara
Ziua / Data, Localitatea, strada afectata, Ora
Luni
10.10.2011
Timisoara: Str.Lidia (p), Luminii (p), Blv.Sudului (p), Aida (p)
Jud.Timis: Grabaţi (p), Lenauheim (p), Sannicolau Mare (str.V.Babes,
G. Cosbuc, T.Brediceanu, Crisan, Libertăţii, I.Creangă
9 - 16
Jud.Timis: Dumbrăviţa (p), Giarmata (p) 9 - 17
Jud.Timis: Banloc (p) 8 - 16
Marţi
11.10.2011
Timisoara: Str.I.Slavici (p), Văliug (p), Amforei 23A
Jud.Timis: Lenauheim, Checea, Dudestii Vechi (p)
9 - 16
Jud.Timis: Mosniţa Nouă (p), Giarmata (p) 9 - 17
Jud.Timis: Bethausen (p) 9 - 14
Jud.Timis: Jebel (Foraj) 8 - 16
Jud.Timis: Dobresti, Dubesti, Ohaba Romană, Ohaba Lungă 9 - 19
Miercuri
12.10.2011
Timisoara: Str.Armoniei nr.23A 9 - 13
Jud.Timis: Sanmihaiu Roman(p), Giarmata (p), Comlosu Mic si
Comlosu Mare (p), Periam (p)
9 - 17
Jud.Timis: Teremia Mare (p), Bethausen (p) 9 - 15
Jud.Timis: Livezile 8 - 16
Joi
13.10.2011
Timisoara: Calea Aradului (p), Calea Lipovei (p) 9 - 16
Timisoara: Str.Campina (p), Gh.Ivănescu
Jud.Timis: Bethausen (p)
9 - 14
Jud.Timis: Chisoda, Giroc, Giarmata (p), Beregsău Mic, Beregsău Mare 9 - 17
Jud.Timis: Deta (ferma Botorea Costel), Moraviţa (p) 8 - 16
Jud.Timis: Lugoj (str.Siretului, Unirii) 8 - 18
Jud.Timis: Măguri, Ciresu, Criciova, Jdioara 9 – 19
Vineri
14.10.2011
Timisoara: NU SUNT INTRERUPERI PROGRAMATE
Jud.Timis: Giarmata (p), Jimbolia (Str.Gh.Doja, A.Iancu,
T.Vladimirescu, L. Rebreanu, Dr.Diel, Albinelor, Spre Vest, Peter Jung,
C-tin Brancoveanu, Timis, I.Slavici, Republicii, Zona Abator, Varias (SC
VICOR IT), Gelu, Sampetru Mic
9 - 17
Jud.Timis: Ghiroda (Calea Lugojului) 9 - 12
Jud.Timis: Bethausen (p) 9 - 14
CLICK AICI pentru Programul întreruperilor de curent în regiunea Banat
CARAŞ-SEVERIN, ARAD, HUNEDOARA

duminică, 9 octombrie 2011
Timişoara / Workshop de dezvoltare personală şi coaching
Coaching-ul este o metoda de dezvoltare personala care asigura atingerea succesului si a excelentei atat in plan personal cat si profesional prin utilizarea celor mai eficiente tehnici de optimizare a capacitatilor de care dispune fiecare om.
Dreams Come TRUE – Coaching for Succes, de Elena Capruciu, in parteneriat cu Grupul de Comunicare PRAEMIUM, debuteaza cu primul proiect de nivel national destinat dezvoltarii personale si coaching-ului, Traind cu mine insumi.
Primul workshop din cadrul acestui proiect va avea loc intre 21-23 octombrie 2011, la Hotelul Boavista, in centrul Timisoarei.
Acesta va da startul unui tur ce va tine un an, pana in octombrie 2012, urmand sa fie organizat si in: Constanta, Iasi, Cluj, Targul Mures, Brasov, Oradea, Arad, Craiova, Pitesti, Galati, Sibiu, Ploiesti, Suceava, Piatra Neamt, Bucuresti.
Workshop-ul va fi sustinut de catre Elena Capruciu, Life&Business Coach acreditat international, membru al Asociatiei Romane de Coaching si Miruna Leonte in calitate de facilitator. Se adreseaza oamenilor deschisi care au curajul sa se redescopere, sa investeasca in imbunatatirea vietii lor personale si profesionale, cat si companiilor cu o cultura organizationala puternica si axata pe valorizarea si dezvoltarea angajatilor.
Evenimentul dureaza trei zile, prima zi este deschisa publicului larg, curios sa afle mai multe despre coaching, iar in urmatoarele doua zile, un maxim de 50 de participanti vor invata sa isi gestioneze mai bine viata personala, profesionala si sa isi armonizeze mintea, trupul si sufletul prin metode profesioniste de coaching.

Timişoara / Tableta Windows 8
Cu iz de aniversare, a zecea editie a Timisoara Mobile Development Meetup va avea loc luni, pe 10 octombrie, la Bosch Communication Center, aflat in Calea Aradului nr 8, etajul 3, Timisoara.
Gazdele evenimentului sunt echipa de la Haufe Lexware, iar printre invitatii speciali se va numara Bogdan Iordache, fondatorul conferintelor How to Web. Haufe-Lewxare va impartasi cu cei prezenti experienta de testare a unei tablete Windows 8 si cu aceasta ocazie vor fi disponibile mai multe informatii despre noua platforma Microsoft, dar si despre hardware-ul pe care ruleaza aceasta.
Ei bine, va exista si un prototip de tableta Windows 8 in sala, pe care il vor putea testa si realiza o experienta hands-on toti cei din sala. Retineti ca receptia si inregistrarea la eveniment au loc de la ora 18:30, iar la ora 19 are loc discursul de intampinare, tinut de Marius Pentek, managing director Haufe-Lexware. De la ora 19:20 Bogdan Iordache va vorbi despre cultura hackerilor in Europa de Est, iar de la ora 20 se va face cunostinta cu tableta Windows 8.

Timişoara / Cât câştigă un angajat de la Prefectura Timiş?
153.429 lei este suma totală netă achitată pe luna mai a anului 2011 pe salariile din cadrul Instituţiei Prefectului din judeţul Timiş celor 102 angajaţi.
Tabelul cu veniturile salariale, fără a se specifica funcţia, numele sau postul ocupat, începe cu cel mai mare salariu, de 5.389 lei, pe care probabil i-a încasat prefectul.
Cel mai mic salariu net primit de un angajat al Prefecturii a fost de 721 lei. 36 de angajaţi au primit salarii nete situate sub 1000 de lei.
Salarii net între 1000 şi 2000 de lei au 50 de persoane.
Urmează 9 persoane cu salarii de peste 2000 de lei, trei angajaţi cu salarii nete de peste 3000 de lei şi alte trei persoane cu venituri de peste 4000 de lei.

Timişoara / Asigurarea conformităţii produsului pentru aplicarea marcajului CE
Camera de Comert, Industrie si Agricultura Timis, prin Centrul Enterprise Europe Network Timisoara, in colaborare cu TÜV Rheinland Romania va invita la instruirea Asigurarea conformitatii produsului pentru aplicarea marcajului CE, la sediul CCIA Timis, Piata Victoriei nr.3.
Marcajul 'CE' garanteaza faptul ca produsele care il poarta, indiferent daca sunt fabricate in Europa sau in afara ei, respecta normele UE in materie de securitate, sanatate si protectie a mediului. Logo-ul CE este o garantie a securitatii, un pasaport care le permite produselor sa circule liber in Spatiul Economic European. In cazul produselor care poarta acest marcaj, nu sunt necesare formalitati suplimentare pentru importarea acestora in spatiul UE sau pentru exportarea intr-un alt stat membru.
Cursul abordeaza urmatoarele subiecte: De ce este necesara aplicare marcajului CE?; Directivele europene si standardele europene - semnificatie; Cine poate aplica marcajul CE si pe ce produse?; Diferenta intre Sistem de management ISO 9001 si aplicarea marcajului CE; Ce conditii trebuiesc indeplinite pentru a aplica marcajul CE?; Autoritatile de supraveghere a pietei si marcajul CE; Procedura de lucru cu un Organism Notificat pentru a aplica marcajul CE; Marcajul CE si alte marci de calitate.
Cursul are o durata de 2 zile, în perioada 20 - 21 octombrie 2011, incepand cu ora 9, pana la 17.
Taxa de participare este de 375 lei (TVA inclus)/participant si include: suportul de curs, mesele de pranz si pauzele de cafea, taxa de examinare, certificatele in limba romana
* (Tariful pentru eliberarea certificatului intr-o limba straina (engleza, franceza, germana, maghiara): 65 lei + TVA / certificat.
Prin promovarea examenul, participantilor li se acorda certificate recunoscute international din partea organismului de certificare personal TÜV Rheinland Academia cu titulatura "Specialist in aplicarea marcajului CE", confirmand competentele sale in procedurile de aplicare a marcajelor CE pe produse.
Pentru informatii suplimentare - telefon: 0374-160.901, 0256-490.771, 0256-490.772, persoana de contact Rafaela Colban.

Timişoara / Francezii se dau cu miere la români
Institutul francez din Timişoara vă invită vineri, 22, şi sâmbătă, 23 octombrie, la Zilele Porţilor deschise.
Din programul propus vizitatorilor se numără prezentarea cursurilor şi examenelor de limbă franceză generală şi de specialitate, informaţii despre burse, formări adresate profesorilor de limba franceză, schimburi şcolare, târg de carte nouă şi de ocazie, ateliere ludice şi educative pentru copii: jocuri interactive, dans, teatru, desen, poveşti, înscrieri DELF/DALF, portrete, proiecţii, degustare de miere şi multe alte surprize...
Program detaliat: www.ccftimisoara.ro sau la sediul Institutului francez din bd. C.D. Loga nr. 46.

Timişoara / Enel vrea pământ de la C.J. Timiş
ENEL Distribuţie Banat a solicitat Consiliului Judeţean Timiş acordul de principiu pentru concesionarea unei parcele de teren în vederea realizării unei staţii de transformare în zona Covaci.
In urma analizelor şi consultărilor avute cu ENEL Distribuţie Banat a rezultat că soluţia cea mai avantajoasă pentru toate părţile (costuri investiţionale reduse pentru CJ Timiş, asigurarea condiţiilor de funcţionare a investiţiilor planificate privind racordarea la reţeaua de alimentare cu energie electrica, respectiv livrare energie în reţea, iar pentru ENEL Distribuţie Banat asigurarea masei critice de clienţi care să justifice asumarea investiţiei de către aceştia) este realizarea in zona a unei staţii de transformare de capacitate adecvată.
Suprafaţa de teren necesară construirii unei astfel de staţii de transformare este de 5.616,60 mp (85,10 m x 66,00 m), suprafaţă care include şi zona de siguranţă, dincolo de marginile suprafeţei putându-se edifica clădiri şi desfăşura activităţi diverse.
Astfel, CJT va supune aprobării studiul de oportunitate privind iniţierea procedurii de concesionare a unei suprafeţe de teren de 5.616,60 mp (85,10 m x 66,00 m), din suprafaţa de 60 ha teren proprietate publică a judeţului Timiş.
Consiliul Judeţean Timiş şi ADETIM au conceput, pregătit şi promovat două proiecte relevante pentru creşterea eficienţei energetice în judeţul Timiş, respectiv promovarea unui proiect care vizează producţia de energie fotovoltaică pe o suprafaţă de cca. 45 ha si un parc tehnologic pentru energie alternativa pe o suprafaţă de cca. 15 ha, în conformitate cu PUZ-ul aprobat pentru „Parc tehnologic energii alternative şi parc fotovoltaic Timişoara”.
Pentru parcul fotovoltaic sunt în pregătire două acţiuni respectiv un studiu de fezabilitate şi cererea de finanţare pentru o capacitate de cca. 4 MW pe POS CCE şi un studiu de prefezabilitate realizat în parteneriat cu TRANSELECTRICA pentru a promova procedura de realizare a unei capacităţi suplimentare de cca. 10 MW, în parteneriat public - privat.
În aceste condiţii se constată necesitatea realizării unei staţii de transformare în aceasta zona care să permită pe de o parte furnizarea în reţea a energiei produse în parcul fotovoltaic, iar pe de alta parte, să acopere cerinţele de consum de energie pentru activităţile economice planificate sa fie dezvoltate, atât în parcul tehnologic pentru energie alternativă, cât şi a celorlalţi consumatori din vecinătatea parcului.

Timişoara / Toamna se numără supermarketurile
După deschiderea supermarketului Lidl pe bd. Iosif Bulbuca nr.37 prevăzută pentru 10 octombrie, iată că în planurile firmei se preconizează construirea a încă unui supermarket în cealaltă parte a oraşului, zona Iosefin.
Consiliul Local al Municipiului Timişoara va supune avizării din punct de vedere urbanistic a documentaţiei Plan Urbanistic Zonal „Supermarket produse alimentare si nealimentare”, Piata Prahova nr. 16, Timisoara.
Documentatia, Plan Urbanistic Zonal „Supermarket produse alimentare si nealimentare”, este elaborata de proiectantul S.C. ARTKRAFT S.R.L., la cererea beneficiarilor S.C. INTER CENTER SERVICE S.A. si S.C. LIDL ROMANIA S.C.S.
Terenul propus pentru construire este situat în partea de sud-vest a municipiului Timisoara, in U.T.R. 51, in cartier Iosefin, prevazut prin PUG Timisoara ca zona de unitati industriale.
Terenul studiat este ocupat in prezent de constructii cu caracter industrial: garaje, hala cu ateliere de intretinere auto si alte constructii tehnologice regim de inaltime P, ce urmeaza a se demola.
Pe o suprafata de teren de 6.414 mp, pentru care s-a inscris in C.F. promisiunea de vanzare pentru S.C. LIDL ROMANIA S.C.S. se propune realizarea unei zone pentru institutii publice si servicii de interes general prin reconversia functionala din zona industriala existenta. Pe acest teren urmeaza a se construi un centru comercial tip supermarket cu platforma de parcare si dotarile aferente.
Accesul auto pentru parcajele realizate in incinta parcelei (cu posibilitate de întoarcere pe parcela) pentru terenul destinat supermarketului, se va face din strada Prahova si din strada Transilvania.

Timiş / Primăria Balinţ renunţă la un microbuz şcolar
Prin hotărârea C.J.Timiş nr. 127/2011 s-a aprobat prelungirea dării în folosinţă a unor autovehicule pentru activitatea de transport şcolar, printre unităţile administrative în cauză numărându-se şi primăria Balinţ.
Primăria Balinţ, însă, a comunicat că doreşte să restituie C.J.Timiş microbuzul şcolar cu nr. înmatriculare TM 25 CJT deoarece nu deţine fondurile necesare întreţinerii acestuia.
În adresa trimisă se specifică şi că Primăria Comunei Balinţ mai are în administrare un microbuz de 16+1 locuri, care este de ajuns pentru transportul elevilor de gimnaziu la şcoala din Balinţ.

Timişoara / Victorie cu Maramureş
Min 75. Dragos
Min 66. Penalty - Tames rateaza
Min 59: Zagrean
Min 18. Penalty - Tames
Min 6. penalty - Bota
Min 4: Zagrean
Meciul contand pentru etapa a 8-a din Liga II (seria Vest), de pe Stadionul "Dan Paltinisanu",dintre Poli şi Maramures Baia Mare s-a încheiat cu victoria alb-violeţilor, 3-2.
Poli: Lepmets, Daruiala, Mera, Scutaru, Sava, Chis, Gorbsov, Tames (82. Zaluschi), Goga (69. Rocha), Axente (46. Popovici), Zagrean. Rezerve: Kirev, Zaluschi, Sandu, Fuchs, Dobricean, Popovici, Rocha.
Arieşul Turda 0-0 Juventus Bucureşti
CSM Rm. Vâlcea 2-2 FC Argeş
ALRO Slatina 1-2 Chindia Târgovişte
FC Olt 1-0 Luceafărul Oradea
FC Timişoara 3-2 FC Maramureş
Unirea Alba Iulia 1-0 UTA Arad
18.10.2011 Gloria Bistriţa 13:00 Gaz Metan Severin
19.10.2011 FC Bihor Oradea 15:00 Mureşul Deva
1 Politehnica Timişoara 8 5 3 0 14-8 18
2 Gloria Bistriţa 7 4 3 0 14-6 15
3 FC Argeş Piteşti 8 4 3 1 17-12 15
4 Unirea Alba-Iulia 8 4 2 2 10-5 14
5 Chindia Târgovişte 8 3 3 2 9-8 12
6 Mureşul Deva 7 4 0 3 7-11 12
7 Gaz Metan Severin 7 3 2 2 7-5 11
8 FC Maramureş Baia-Mare 8 3 1 4 12-11 10
9 FCM UTA Arad 8 2 4 2 7-6 10
10 Juventus Bucureşti 8 2 3 3 8-9 9
11 Luceafărul Oradea 8 2 2 4 7-10 8
12 FC Olt 8 2 2 4 7-11 8
13 FC Bihor Oradea 7 2 2 3 7-12 8
14 CSM Râmnicu-Vâlcea 8 2 1 5 8-12 7
15 Alro Slatina 8 1 3 4 6-9 6
16 Arieşul Turda 8 0 4 4 4-9 4

Abonați-vă la:
Postări (Atom)